miercuri, mai 8, 2024
AcasăLocal BTPrimul tren după 50 de zile așteptat în Gara Botoșani

Primul tren după 50 de zile așteptat în Gara Botoșani

După o pauză de aproape 50 de zile din cauza pandemiei de coronavirus, astăzi va intra în gara Botoșani primul tren de călători. Este vorba de garnitura Regio RE 5562 pe relația Suceava Nord – Botoșani. Acesta va ajunge în gară la ora 9:57. Tot astăzi va pleca și primul tren din gară este vorba de RE 5582, la ora 11:21, care are în componență vagoane pentru București.

De altfel, de astăzi se reia întregul trafic feroviar din și înspre Gara Botoșani. „Este important ca pasagerii să-şi facă rezervare din timp şi să nu mai cumpere bilet în ultimul moment, pentru a putea suplimenta în plus, în mod operativ capacitatea de transport pentru preluarea fluxurilor de călători. Recomandăm tuturor cumpărarea biletelor din timp, pentru a avea o predictibilitate a cererii, inclusiv a persoanelor care au abonamente şi autorizaţii, şi pentru a ne putea astfel dimensiona cât mai bine suplimentarea trenurilor cu vagoane la numărul de locuri solicitat”, precizează CFR Călători.

Persoanele care trebuie să călătorească în următoarea perioadă cu trenul sunt obligate să respecte toate prevederile autorităţilor legate de circulaţie, de prevenire şi control a Covid-19, regulile de comportament şi igienă impuse de Ministerul Sănătăţii. La bordul trenurilor CFR Călători, masca de protecţie este obligatorie iar mănuşile de unică folosinţă sunt recomandate. La urcarea în vagoane, pasagerii vor fi îndrumaţi să păstreze distanţa între ei, între 15 mai şi 1 iunie menţinându-se regula „un loc liber, un loc ocupat” cu excepţia grupurilor (persoane care locuiesc/lucrează împreună) care pot ocupa locuri alăturate. Personalul de tren va vizualiza doar biletul de călătorie prezentat la control, fără să-l atingă.

În gări, vor fi montate dozatoare cu biocid în punctele de acces iar zonele de preluare a călătorilor (staţii de taxi, parcări) vor fi amplasate faţă de zona de acces/ieşire la o distanţă care să nu determine aglomerarea de persoane. În cazul staţiilor de cale ferată cu mai multe zone de acces, fiecare zonă va fi utilizată doar pentru unul dintre fluxuri, fie de intrare, fie de ieşire din gară. Vor fi deschise doar spaţiile comerciale care vând produse ambalate situate pe spaţiul gării care au zona de acces din afara staţiei de cale ferată. Spaţiile comerciale vor avea obligaţia de a lua măsuri pentru a evita aglomerarea de persoane în interiorul lor.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.9 ° C
13.3 °
11 °
71 %
0.9kmh
98 %
mie
11 °
joi
17 °
vin
19 °
sâm
19 °
Dum
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

S-a înghesuit lumea la stadion la ultimul meci. Să sperăm că o să mai avem la ce ne înghesui.

EDITORIAL

…îl semnează recent unul dintre botoșănenii ce n-au încetat să caute, să cerceteze, să găsească, să îmbogățească amintirea mereu neodihnită a Luceafărului. Acesta se...

EPIGRAMA ZILEI

Norodul fiind absent, Tagma hulită de tine Are conturile pline Și-o găsești în ... Parlament!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...