spot_img
sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăLocal BTHoț reținut de polițiști, după comiterea mai multor furturi

Hoț reținut de polițiști, după comiterea mai multor furturi

Un individ în vârstă de 36 de ani, din comuna Suharău, bănuit de comiterea mai multor furturi, a fost reținut duminică de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Darabani. Polițiștii spun că în urma acestor furturi suspectul ar fi reușit să sustragă bunuri în valoarea de 14.000 de lei, o parte dintre acestea fiind descoperite la locuința individului, în urma unei percheziții domiciliare.

„În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta în perioada noiembrie 2019-mai 2020, ar fi sustras mai multe bunuri în dauna a patru persoane vătămate, reprezentând atât persoane fizice cât și societăți comerciale, de pe raza localității Suharău, cauzând un prejudiciu în cuantum de aproximativ 14.000 de lei. La data de 24.05. a.c., în baza unui mandat emis de Judecătoria Darabani, s-a efectuat o percheziție domiciliară la locuința bărbatului, ocazie cu care au fost identificate mai multe bunuri care fac obiectul cercetărilor. Acesta este cercetat sub aspectul comiterii a trei infracțiuni de furt calificat și o infracțiunde de complicitate la furt calificat, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Botoșani.

În cursul zilei de astăzi, suspectul va fi prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
14 ° C
14.6 °
13.8 °
54 %
2.2kmh
85 %
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
24 °
mar
24 °
mie
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...