spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTLiberalii propulsează la șefia Autorității Rutiere un posesor de „Reno” și „WW”

Liberalii propulsează la șefia Autorității Rutiere un posesor de „Reno” și „WW”

Autoritatea Rutieră Română (ARR) are de la începutul săptămânii un nou șef. Este vorba de tânărul liberal Florin Plian, care îl înlocuiește pe Dan Pădurariu.

În vârstă de 41 ani, Florin Plian vine la ARR din postura de inspector de trafic al Ministerului Transporturilor în Vama Siret. „Sunt economist și am activat la Ministerul Transporturilor. Am controlat atât la ieșirea din țară, cât și la intrare camioane, autobuze, microbuze”, a spus noul șef de instituție, care susține că nu are „rude” în conducerea PNL care să-l fi propulsat în această funcție.

Florin Plian este șeful organizației PNL Curtești și consilier local în comuna de lângă Botoșani. El a candidat la Primăria Curtești, dar fără succes și, potrivit declarațiilor sale, își va încerca șansele și la alegerile locale care vor avea loc la toamnă.

Florian Plian a ajuns subiect de glume pe rețelele de socializare, după ce declarația sa de avere a fost distribuită masiv, iar în ea, la rubrica „Bunuri mobile”, a trecut că deține o mașină marca „Reno” și una „WW”. „Noul șăf de la Autoritatea Rutieră Română (ARR) Botoșani are un autoturism RENO și unul WW… Da, Plian Florin e șăful nou numit de PNL… El știe cel mai bine, doar e director ARR, dacă el scrie RENO, atunci e RENO, ce dacă e RENAULT… WW ce marcă o fi? Credeam ca doar PSD-eii numesc incompetenți în funcții importante, dar PNL-eii ne arată că pot și ei”, este comentariul care însoțește fotografia postat pe pagina de Facebook, „Botosani – ne-am saturat sa fim condusi de hoti”.

În replică, Florin Plian a declarat că soția i-ar fi scris declarația de avere. „Am făcut la comun declarațiile de avere și probabil a greșit ea când a scris. Se mai greșește. La bază, în România, se spune «Reno», nu «Renault»”, a conchis Plian.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
12.7 ° C
12.7 °
9.3 °
66 %
0.5kmh
100 %
joi
23 °
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...