spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTA plecat să-și schimbe permisul și a ajuns în carantină

A plecat să-și schimbe permisul și a ajuns în carantină

Un bărbat de 46 de ani dintr-o comună din județul Botoșani s-a prezentat la Serviciul Rutier pentru a solicita informații legate de permisul de conducere, iar cu ocazia verificărilor s-a stabilit faptul că acesta ar fi trebuit să se afle în izolare la domiciliu.

Bărbatul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 2.000 de lei, iar ca măsură complementară s-a dispus carantinarea acestuia pentru următoarele 14 zile.

Cazul nu este singular. În urmă cu o săptămână, un bărbat de 55 de ani din Draxini, aflat în izolare la domiciliu, a fost dus în carantină forțată, cu o ambulanță însoțită de poliție, după ce a ajuns la sediul Înmatriculări şi Permise pentru a-şi înmatricula o maşină.
Poliţiştii au fost sesizaţi de către cei de la Serviciul Permise şi Înmatriculări despre faptul că bărbatul a părăsit izolarea, acesta fiind reţinut la faţa locului, la distanţă de ceilalţi oameni, până la sosirea unui echipaj de la Ambulanţă, care l-a transportat, escortat de cei de la Poliţia Locală, într-un centru de carantină din oraş. Mai mult, el a fost amendat cu 500 de lei.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
12.7 ° C
12.7 °
9.3 °
66 %
0.5kmh
100 %
joi
23 °
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...