spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTCompania E.ON a ajutat 16 spitale din ţară

Compania E.ON a ajutat 16 spitale din ţară

În ultimele două luni, Compania E.ON a donat echipamente de protecție și dispozitive de testare specifice COVID-19 unui număr de 16 spitale din județele Botoşani, Suceava, Hunedoara, Mureș, Arad, Iași, Cluj, Satu Mare, Neamț, Bacău și Sibiu.

Încă de la începutul pandemiei, E.ON a alocat 500.000 de lei pentru susținerea spitalelor care au avut nevoie urgentă de aparatură de specialitate și echipamente. La rândul lor, angajații E.ON au demarat o campanie de strângere de fonduri, iar compania a dublat suma rezultată. Au fost adunați astfel 100.000 de lei, iar angajații au votat patru spitale către care să fie direcționat ajutorul lor.

În această campanie, în care s-au implicat și angajații E.ON, se află multă emoție fiindcă în fiecare spital sau la fiecare familie susținută de noi am găsit câte o poveste de viață care ne-a impresionat. Gestul nos-tru este despre solidaritate, despre a face bine unor oameni care aveau mare nevoie să fie ajutați. Suntem bucuroși că am putut să le fim ală-turi în această perioadă dificilă”, a declarat Manfred Paasch, directorul general al E.ON România.

O altă acțiune importantă a E.ON, Campania „Dăruieşte Lumină”, încheiată de curând, a constat în donarea unei cantități de 250.000 kWh, gaze naturale sau electricitate, către consumatori casnici cu probleme financiare generate de pandemie. Totodată, pentru a veni în sprijinul elevilor proveniți din familii cu o situație financiară precară, E.ON le-a dăruit laptopuri pentru a-i ajuta să participe la cursurile online.

În urma acțiunilor derulate de E.ON și angajați au fost sprijinite Spitalele Clinice Județene de Urgență Târgu Mureș, Arad, Iași, Cluj Napoca, Spitalele Județene de Urgență Deva, Satu Mare, Piatra Neamț, Botoșani, Bacău, Spitalul Municipal Rădăuți, Institutul Oncologic Cluj Napoca, Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș, Spitalul Clinic Pneumoftiziologie, Spitalul Clinic Boli Infecțioase din Iași și Clinica de Pediatrie Sibiu. Totodată, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Suceava a fost asigurată, timp de o lună, masa pentru personalul medical al Secției de Boli Infecțioase, precum și pentru angajații Serviciului Județean de Ambulanță”, se arată în comunicatul de presă transmis de Corneliu Zaiţ, specialist comunicare externă în cadrul E.ON.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
12.7 ° C
12.7 °
8.8 °
77 %
1.4kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...