spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăLocal BTAmici anchetați penal, după o plimbare cu mașina

Amici anchetați penal, după o plimbare cu mașina

Doi tineri din județul Botoșani vor fi anchetați penal, după o plimbare cu mașina. Întâmplarea care i-a adus în această postură s-a petrecut sâmbătă la prânz (n.r. – 13 iunie a.c.) când cei doi tineri de 23 și respectiv 24 de ani, au plecat la o plimbare cu un autoturism Volkswagen înmatriculat în Germania.

În comuna Ripiceni, însă, ei au s-au intersectat cu un echipaj din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca, care le-a făcut semn să oprească. Doar că tânărul de 23 de ani, care se afla la volanul autoturismului, nu a tras imediat pe dreapta, ci și-a văzut mai departe de drum. Echipajul Poliției de Frontieră a plecat în urmărirea fugarilor, autoturismul fiind oprit după aproximativ un kilometru.

Când i s-au cerut actele, tânărul de la volan, care mirosea și a băutură, a susținut că nu are permis de conducere. Însă lucruruile nu s-au oprit aici pentru că tânărul a refuzat controlul alcoolscopic. În plus, când au extind verificările, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismul era radiat din circulaţie și aparținea de fapt tânărului de 24 de ani, aflat pe scaunul din dreapta, care i-l încredințase cu bună știință.

Prin urmare, poliţiştii de frontieră au deschis un dosar penal, tinerii urmând să fie cercetați pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat respectiv încredinţarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că nu posedă permis de conducere.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
16.6 ° C
16.6 °
12.7 °
62 %
0.8kmh
100 %
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...