spot_img
duminică, mai 5, 2024
AcasăLocal BTPrincipalul suspect în cazul violului de la Cotu Miculinți arestat în lipsă

Principalul suspect în cazul violului de la Cotu Miculinți arestat în lipsă

Magistrații Judecătoriei Darabani au emis un mandat de arestare în lipsă pe numele principalului suspect în cazul violului comis la sfârșitul săptămânii trecute în satul Cotu Miculinți, comuna Coțușca. În baza probelor adunate de polițiști, procurorii au sesizat instanța de judecată și au cerut arestarea lui Sorin M., în vârstă de 49 de ani. Magistrații au admis imediat cererea și au emis pe numele bărbatului un mandat de arestare pentru 30 de zile sub aspectul comiterii infracțiunilor de lipsire de libertate și viol. Prin urmare, în situația în care va fi localizat și capturat, Sorin M va fi încătușat și adus de urgență în fața judecătorilor, pentru confirmarea măsurii arestării preventive.

Potrivit anchetatorilor, în cursul serii de vineri, 26 iunie a.c., bărbatul ar fi imobilizat o femeie în vârstă de 41 de ani, cu afecțiuni psihice, pe care a condus-o mai apoi pe un câmp din apropierea localității, unde a legat-o, a agresat-o și a violat-o. Alertate de faptul că femeia nu a mai ajuns la domiciliu, rudele au sunat la poliție și au anunțat dispariția. Timp de două zile, anchetatorii au încercat să-i dea de urmă victimei, însă femeia a reușit să scape în cursul zilei de luni, când a revenit la domiciliu. Examinarea a confirmat faptul că femeia a fost maltratată și abuzată sexual, iar probele administrate de anchetatori au arătat că principalul suspect este un consătean, Sorin M, în vârstă de 49 de ani, cu antecedente penale și deosebit de agresiv, care ar fi părăsit localitatea imediat ce faptele lui au ieșit la iveală.

Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean a dispus mai multe măsuri pentru localizarea acestuia, iar anchetatorii au cerut arestarea în lipsă. Toate locurile din sat și localitățile limitrofe au fost scotocite, au fost instituite filtre pe drumuri și s-a solicitat inclusiv sprijin din partea structurilor de informații și operațiuni speciale. În baza mandatului emis de instanță, polițiștii l-au dat în urmărire națională pe Sorin M, iar fotografia individului a fost trimisă tuturor structurilor de poliție. Anchetatorii au alertat inclusiv punctele de trecere a frontierei, în ipoteza în care suspectul ar intenționa să părăsească țara.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
8.5 ° C
14.6 °
7.8 °
66 %
2kmh
5 %
Dum
21 °
lun
25 °
mar
24 °
mie
13 °
joi
8 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...