spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăLocal BTFermierii pot depune la APIA cereri pentru subvenționarea motorinei

Fermierii pot depune la APIA cereri pentru subvenționarea motorinei

Fermierii pot depune până la sfârșitul lunii cererile de acord privind ajutorul de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, se arată într-un comunicat de presă al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Botoșani.

Până la data de 31 iulie 2020 inclusiv, se depun cererile de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în agricultură, aferente perioadei 1 aprilie – 30 iunie 2020 (trim. II al anului 2020)”, se arată în comunicatul agenţiei.

Beneficiarii cererilor de acord pentru finanţare aferente schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură sunt: producătorii agricoli, persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale şi/sau persoane juridice, grupuri de producători recunoscute sau organizaţii de producători recunoscute, după caz care sunt înregistraţi în Registrul Naţional al exploataţiilor şi care deţin, cresc sau exploatează animale, individual sau în forme de asociere, dar şi cei care sunt înregistraţi în Registrul agricol, registrul fermelor, registrul plantaţiilor viticole, alte evidenţe funciare care exploatează terenuri agricole individual sau în forme de asociere, conform legislaţiei în vigoare, în scopul obţinerii producţiei agricole.

De asemenea, sunt eligibile şi organizaţiile de îmbunătăţiri funciare şi federaţiile de organizaţii de îmbunătăţiri funciare înscrise în Registrul naţional al organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare şi Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare precum şi organismele/organizaţiile de testare a soiurilor, de cercetare, respectiv universităţile, institutele şi staţiunile de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, indiferent de statutul lor juridic sau de modul lor de finanţare, al căror scop principal este de a realiza cercetare fundamentală, cercetare industrială sau dezvoltare experimentală, testarea noilor soiuri pentru introducerea în cultură precum şi de a-şi face cunoscute rezultatele prin predare, publicare sau transfer de tehnologie.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
14.5 ° C
14.6 °
10.5 °
69 %
1.2kmh
100 %
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...