spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăLocal BTViceprimarul Cosmin Andrei solicită dezinsecţia spaţiilor verzi (video)

Viceprimarul Cosmin Andrei solicită dezinsecţia spaţiilor verzi (video)

Cosmin Andrei, viceprimar al municipiului, solicită dezinsecţia spaţiilor verzi. Potrivit edilului, dezinsecţia trebuie făcută de muncitorii Direcției  Servicii Publice Sport și Agrement, structură care se ocupă, printre altele, de întreţinerea parcurilor şi spaţiilor verzi. „Îi solicit domnului Flutur să facă dezinsecție în municipiul Botoșani pentru că, în urma ploilor abundente, s-au înmulțit insectele din parcuri și din zona spațiilor verzi, lucru care este reclamat de către cetățeni. Primăria, prin Direcția Edilitare, nu mai poate face achiziția acestor servicii pentru că s-a atins plafonul care ne permitea să facem achiziții directe. Cel mai potrivit este să direcționeze banii către Direcția de Servicii Publice Sport și Agrement, astfel încât domnul Țurcanu (Eugen Ţurcanu – directorul DSPSA – n.r.) să se ocupe de întreținerea spațiilor verzi, așa cum scrie în regulamentul DSPSA și să facă dezinsecția în oraș și la Cornișa. De această dată să o facă respectând condițiile legale, fără să avem vizita procurorilor, așa cum am avut-o atunci când am dezinfectat scările de bloc”, a spus Cosmin Andrei.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
18.4 ° C
19.2 °
16.6 °
56 %
1.8kmh
100 %
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...