spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăLocal BTStrada Eternităţii a fost asfaltată

Strada Eternităţii a fost asfaltată

Strada Eternităţii din municipiul Botoşani a fost asfaltată. Lucrarea vine în completarea investiţiei de pe strada Drumul Tătarilor, unde se va începe asfaltarea luni, 27 iulie. „Așa arată Strada Eternității după lucrările efectuate în zonă de Direcția Edilitare. Începând de mâine (astăzi n.r.), și cimitirul din zonă va avea parte, în sfârșit, de ample operațiuni de întreținere, de curățenie. Angajații DSPSA vor face încă o dată treaba celor de la Urban Serv, administratorii piețelor și cimitirelor botoșănene”, a scris, ieri, primarul Cătălin Flutur pe facebook.

Mulţi botoşăneni i-au cerut edilului lucrări şi pe alte străzi cum ar fi Mărăşti, Muşat Vodă, Humăriei, Gheorghe Hasnaş, Aluniş, Lalelelor, Verona, Vasile Lupu, Vulturului, aleile Nicolae Leon, Dimitrie Cantemir etc.

Alte două străzi unde vor începe în scurt timp lucrările, aşa după cum au anunţat edilii, sunt Iuliu Maniu şi Crinilor. Totodată, străzile Izvoarelor, Zimbrului şi Vâlcelei vor fi reabilitate cu fonduri europene, atrase de Asociaţia Grup de Acţiune Locală „Botoşani pentru Viitor”.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
23.7 ° C
24.3 °
23.6 °
34 %
5.4kmh
82 %
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...