spot_img
miercuri, mai 1, 2024
AcasăLocal BTMâine începe Postul Adormirii Maicii Domnului

Mâine începe Postul Adormirii Maicii Domnului

Postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut şi ca Postul Sfintei Marii sau Sântămăriei, este unul dintre cele mai importante posturi pe care credincioşii trebuie să le ţină de-a lungul anului. De regulă, Postul Adormirii Maicii Domnului începe pe 1 august, însă, conform regulilor bisericeşti, dacă data de 31 iulie cade miercurea sau vinerea (cum se întâmplă în acest an), postul începe cu o zi  mai înainte.

Postul Adormirii Maicii Domnului aminteşte de postul pe care Fecioara Maria l-a ţinut înainte de trecerea sa din această lume. Sfântul Simeon al Tesalonicului spune: „Postul din august a fost stabilit în cinstea Maicii lui Dumnezeu Cuvântul, care ştiind mai dinainte momentul plecării ei din această lume, s-a nevoit ascetic şi a postit mai mult pentru noi, pentru că ea era binecuvântată şi sfântă, şi nu avea nevoie de post. Aşadar, ea s-a rugat special pentru noi înainte să fie mutată din această lume în viaţa veşnică, unde sufletul ei s-a unit prin Duhul Sfânt cu Fiul ei”.

Originea acestui post a fost fixată în secolul al V-lea când s-a dezvoltat cultul Maicii Domnului. La început, creştinii din Antiohia posteau o zi, pe 6 august, în timp ce la Ierusalim acest post dura opt zile. Existau şi creştini care îşi impuneau restricţii alimentare toată luna august, în vreme ce alţii posteau în luna septembrie. În secolul al XII-lea, la sinodul local din Constantinopol (1166), condus de patriarhul ecumenic Luca Crysoverghis, s-a stabilit ca acest post să fie ţinut de la 1 august până la 15 august, ziua prăznuirii Adormirii Maicii Domnului.

Acest post îi pregăteste pe creştini pentru cele două mari sărbători din luna august: Schimbarea la Faţă (6 august) şi Adormirea Maicii Domnului (15 august). Slujitorii Bisericii recomandă ca în această perioadă restricţiile alimentare să fie completate cu multă rugăciune şi multe fapte bune. Astfel, creştinii trebuie să-şi înmulţească rugăciunile către Maica Domnului şi să se împărtăşească cu Trupul şi Sângele Domnului Iisus Hristos.

Până pe 15 august, se face Paraclisul Maicii Domnului. În ajunul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului se oficiază în multe biserici Prohodul Maicii Domnului.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
19.5 ° C
19.9 °
19.4 °
39 %
4.9kmh
5 %
mie
22 °
joi
23 °
vin
23 °
sâm
20 °
Dum
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oamenii se pregătesc, se vede că vin sărbătorile.

EDITORIAL

Eliminarea din cărțile Primăriei pe motive de incompatibilitate a medicului Cîrstoiu este doar praful în ochi pe care Ciolacu și ai lui ni l-au...

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...