spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăLocal BTBărbat în stare gravă după ce a căzut de pe casă

Bărbat în stare gravă după ce a căzut de pe casă

Un bărbat, în vârstă de 49 de ani, din comuna Mihai Eminescu, a ajuns la spital în stare gravă, după ce a încercat să îşi repare singur acoperişul casei. Acesta s-a urcat, miercuri la amiază, pe casă, însă, la un moment dat, s-a dezechilibrat, şi a căzut în gol de la o înălţime de peste trei metri. Din nefericire, bărbatul a aterizat pe picioare, iar greutatea corpului s-a lăsat cu totul pe piciorul drept.

Un vecin de-al acestuia l-a urcat în maşina personală şi l-a transportat imediat la Urgenţe, bărbatul agonizând din cauza durerii. „Pacientul a ajuns în serviciul nostru cu un mijloc personal de transport, fiind adus de un vecin. După examenul radiologic, acesta a fost diagnosticat cu o fractură cominutivă treimea proximă femur drept, cu deplasare. A fost internat pe secţia de ortopedie şi traumatologie, probabil necesitând o intervenţie chirurgicală”, a precizat un medic din cadrul UPU-SMURD Botoşani.

Potrivit medicilor, în această perioadă tot mai mulţi botoşăneni ajung la spital din cauza căderilor de la înălţime, majoritatea suferind fracturi grave, în special după căderi din copaci.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
24.4 ° C
24.6 °
24.4 °
49 %
6.9kmh
100 %
vin
22 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...