spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTApă cu porția (programul de furnizare)

Apă cu porția (programul de furnizare)

Localități importante din apropierea reședinței de județ vor avea apă cu porția. Decizia a fost luată în ședința Consililiului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) la solicitarea operatorului de apă, Nova Apaserv.

Potrivit unui comunicat de presă al CJSU, s-a luat în calcul și contextul epidemiologic, dar lipsa precipitațiilor și temperaturile ridicate din ultima perioadă care au dus la creșterea consumului de apă au determinat autoritățile să stabilească un program de furnizare a apei pentru luna septembrie pentru localitățile alimentate cu apă din conducta Botoșani-Flămânzi. Este vorba de comunele Cristești, Bălușeni, Coșula, Copălău și orașul Flămânzi. Toate vor primi apă doar câteva ore pe zi.

În prezent, localități cu aglomerări mari de populație, aflate la capetele de coloane ale aducțiunilor principale nu beneficiază de furnizarea apei 24 de ore din 24 din cauza utilizării excesive a apei în diferite scopuri (udarea culturilor agricole, a gazonului, umplerea bazinelor etc). Soluția pompării și distribuirii controlate, raționalizate, după un anumit program este de natură să asigure existența apei cu intermitență, dar și posibilitatea de a garanta că cel puțin câteva ore pe zi, un oraș precum Flămânzi ar beneficia de apă potabilă din rețeaua de distribuție. Reprezentanții Nova ApaServ susțin că în situația revenirii la un consum rațional și ponderat constatat în celelalte luni ale anului, se va reveni la o stare de normalitate”, se mai arată în comunicatul CJSU.

Program de furnizare:

Comuna Cristești – luni, miercuri, vineri, duminica 8:00-21:00

Comuna Bălușeni – marți, joi, sâmbătă 8:00-14:00

Sat Draxini (com Bălușeni) – luni, miercuri, vineri, duminică 8:00-14:00

Comuna Coșula – marți, joi, sâmbătă 8:00-21:00

Comuna Copălău – zilnic, 8:00-16:00

Oraș Flămânzi – zilnic, 6:00-10:00

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
12.7 ° C
12.7 °
8.8 °
77 %
1.4kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...