vineri, mai 2, 2025
AcasăLocal BTCăminul de bătrâni din Leorda lovit de Covid19 (video)

Căminul de bătrâni din Leorda lovit de Covid19 (video)

Patru beneficiari ai Căminului de Bătrâni din Leorda au fost diagnosticaţi cu noul coronavirus.

Persoanele au fost diagnosticate în urma testelor efectuate în mod regulat în centrele de acest fel.

Pentru că persoanele aflate în centre de bătrâni sunt printre cele mai vulnerabile, acestea urmează să fie internate la Botoşani. Marţi dimineaţă o autospecială a ISU, pentru transportul victimelor multiple, a fost trimisă la Leorda pentru a prelua cei patru bătrâni.

Aceştia au fost transportaţi la Urgenţe pentru mai multe analize. Ulterior pacienţii au fost internaţi la Secţia de Boli Infecţioase.

Potrivit protocoalelor epidemiologice, căminul va fi izolat. “Atât căminul de bătrâni, cât și biserica din curtea unității, au fost închise pentru carantină. Au fost testați toți beneficiarii. Rezultatele de până acum sunt negative, dar mai așteptăm o serie în cursul zilei de marți”, a precizat medicul Monica Adăscăliței, directorul DSP Botoșani.

Situaţia apare după ce alte două centre de bătrâni, de la Răchiţi şi unul privat din Botoşani, au avut mai mulţi pacienţi diagnosticaţi cu Covid în lunile trecute.

În cursul zilei de duminică, doi copii de la un Centru de Plasament din judeţ au fost şi ei diagnosticaţi cu Covid19.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
20.6 ° C
21.6 °
20.5 °
35 %
2.5kmh
51 %
vin
23 °
S
26 °
D
27 °
lun
19 °
mar
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O piedică în calea uitării. Ca să nu mai zică cineva că nu-i iubim pe politicienii care ne reprezintă.

EDITORIAL

Când am început, în urmă cu aproape 5 ani, colaborarea cu „Monitorul de Botoșani”, m-am gândit că aceasta nu o să dureze mai mult...

EPIGRAMA ZILEI

Trebuie eliminați Urgent și pe orice cale Urșii din Munții Carpați Și șacalii din ... Bucale! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...