spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTTransfer între soți la conducerea primăriilor

Transfer între soți la conducerea primăriilor

Dacă „moștenirea” fotoliului de primar nu a prea funcționat, în schimb transferul între soți a mers ca uns. Astfel, liberalul Verginel Gireadă a luat 58,32% din voturi la Mihai Eminescu și îi va succeda soției sale Aneta Gireadă. Surse din PNL susțin că, inițial, Verginel Gireadă și-ar fi dorit ca la Primăria Mihai Eminescu să candideze fiica sa, iar el să se regăsească pe lista pentru parlamentare, doar că s-ar fi opus conducerea PNL Botoșani.

Mai trebuie spus că Aneta Gireadă a preluat mandatul de la soțul său care fusese ales deputat de Botoșani în legislatura 2012-2016.

Un alt transfer de putere, de data aceasta de la soț la soție, este cel de la comuna Cristinești. În urmă cu un an, fostul prefect a semnat încetarea mandatului primarului liberal Marinel Stredie după ce acesta a fost declarat incompatibil de către ANI, iar decizia a rămas definitivă. Cum Marinel Stredie s-a ales și cu interdicția de a mai candida pentru trei ani, PNL a mizat în alegerile de duminica trecută pe soția acestuia, Daniela Stredie. A fost o mișcare câștigătoare, Daniela Stredie adunând 44,03% din voturi, cu aproape nouă procente mai mult decât ocupantul locului 2, Vasile Cheptanariu (Pro România) care a fost creditat cu 35,07% din voturi.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
12.9 ° C
15.6 °
12.2 °
65 %
0.5kmh
100 %
sâm
12 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
19 °
mie
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...