sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăLocal BTReprezentanţii sindicatelor şi inspectorii şcolari vor monitoriza activitatea didactică

Reprezentanţii sindicatelor şi inspectorii şcolari vor monitoriza activitatea didactică

Astăzi, 19 octombrie, Monica Anisie, ministrul Educației, s-a întâlnit cu Marius Ovidiu Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și cu Simion Hancescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ.

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

În cadrul întâlnirii s-a discutat despre organizarea eficientă a procesului educațional, în condițiile desfășurării activității didactice în sistem online.

S-a decis ca reprezentanții sindicatelor din fiecare  județ, împreună cu inspectorii şcolari şi conducerile unităților de învățământ să monitorizeze desfăşurarea activităților didactice clasice şi în sistem online. Totodată, s-a stabilit că este necesară consilierea cadrelor didactice în vederea îmbunătățirii actului educațional.

Ministerul Educației și Cercetării va informa toate unitățile de învățământ în privința securizării și utilizării optime a platformelor educaționale G suite for Education și Microsoft Office 365 A1.

Liderii celor două federaţii sindicale şi-au luat angajamentul de a susţine demersurile Ministerului Educației și Cercetării. Astfel, toate cadrele didactice  urmează să utilizeze cu încredere tehnologia în activitățile de predare-învățare-evaluare în sistem online.

Angajamentul vine după ce unele cadre didactice au refuzat să predea online. În acest sens, va fi realizată o declaraţie – angajament ce urmează a fi asumată de cadre didactice, elevi și părinți. Această declaraţie vizează protejarea dreptului la imagine atât pentru cadrele didactice, cât și pentru elevi. Ea va veni în completarea prevederilor Metodologiei-cadru privind desfășurarea activităților didactice prin intermediul tehnologiei și al internetului, precum și pentru prelucrarea datelor cu caracter personal.

 

Deja ai votat!

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer senin
16.6 ° C
16.7 °
16.1 °
97 %
2.3kmh
0 %
sâm
29 °
Dum
34 °
lun
28 °
mar
27 °
mie
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şeful de la NovaApaserv, singur şi debusolat după şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, în care toată lumea l-a întrebat de ce nu este...

EDITORIAL

E an electoral, prin urmare e firesc ca discuțiile cu pretenții patriotice să ocupe o mare parte din timpul românilor, mai ales a celor...

EPIGRAMA ZILEI

Pe-un velier mi-ar fi plăcut Să admirăm albastra zare Dar n-ai venit, că tu ai vrut Pe-un altul, c-un catarg mai mare ...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...