spot_img
vineri, decembrie 8, 2023
AcasăLocal BTAutorul accidentului mortal de la Cândeşti a fost identificat

Autorul accidentului mortal de la Cândeşti a fost identificat

Şoferul care a produs accidentul mortal de la Cândești de pe 15 octombrie a fost prins de polițiștii botoșăneni. Este vorba despre un tânăr de 19 ani din localitatea Ipoteşti. judeţul Suceava.

El a fost adus, luni, de polițiști pentru audieri. „A fost identificată o persoană din judeţul Suceava. A fost condusă la sediul Poliţiei pentru audieri. Autoturismul pe care îl deţinea corespunde descrierii şi avea schimbate elemente de caroserie. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infractiunilor de ucidere din culpa și parasirea locului faptei fără încuviințarea organelor de poliție, urmând ca în funcție de rezultatul acestora să fie luate măsuri”, a precizat Simona Puşcaşu, purtător de cuvânt al IPJ Botoşani.

Accidentul mortal a avut loc miercuri seară, în comuna Cândești. Un bărbat din localitate a murit lovit de o mașină. După accident, șoferul a fugit de la fața locului.

Victima, de 49 de ani, circula lângă o bicicletă, cu două vaci, pe marginea drumului, mergând spre casă. Autoturismul a intrat din plin în el când mai avea câteva zeci de metri până acasă. La fața locului au ajuns cadrele medicale, dar nu au mai putut face nimic pentru a-l salva.

Deja ai votat!
Botoșani
ninsoare ușoară
-2.6 ° C
-1.2 °
-3.9 °
94 %
2.2kmh
100 %
vin
1 °
sâm
2 °
Dum
3 °
lun
5 °
mar
9 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O fi vreun avion din ăla de zicea prefectul că trebuie să vină la 1 Decembrie.

EDITORIAL

Modalitatea în care a fost extras din trafic de către polițiști primarul fugar Cherecheș mă duce cu gândul la un acvariu din care, cu...

EPIGRAMA ZILEI

Parlamentarii noştri dragi Sunt toţi, ca nişte moş Crăciuni Numai că-n spate, au desagi Doar cu ... promisiuni   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...