Bărbatul care a provocat accidentul mortal de la Dumbrăvița-Cristinești, la mijlocul lunii septembrie a.c., va scăpa din spatele gratiilor. Acuzat de ucidere din culpă și arestat preventiv la scurt timp de la comiterea faptei, Valerică M. a reușit să obțină clemența magistraților de la Judecătoria Dorohoi, care au dispus la sfârșitul săptămânii trecute înlocuirea arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu. Prin urmare, bărbatul va părăsi arestul poliției, urmând să se întoarcă la domiciliu.
Potrivit sentinței, el nu va avea voie să plece de acasă fără acordul judecătorilor, decât în situații limită, cu obligația de a înștiința de îndată poliția. Decizia Judecătoriei Dorohoi a rămas definitivă, bărbatul urmând să revină în familie la expirarea mandatului de arestare.
Faeton spulberat pe șosea
Tragedia a avut loc în noaptea de 12 spre 13 septembrie a.c., când Valerică M., în vârstă de 53 de ani, din comuna Cristinești, aflat la volanul unei autotutilitare, circula pe drumul comunal DC 81, pe raza localității Dumbrăvița. La un moment dat, el a pierdut controlul asupra direcției de mers, iar mașina a ajuns pe sensul opus unde a izbit în plin un faeton, în care se aflau trei bărbați. Unul dintre aceștia a reușit să sară din atelaj înainte de producerea coliziunii, însă, în urma impactului, două persoane de 19 și 48 de ani au decedat.
Alcoolemie uriașă
Cercetările efectuate de polițiști aveau să arate că Valerică M. era băut, etilotestul indicând o îmbibație de 1,07 miligram pe litru alcool pur în arestul expirat. Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz, urmând ca la finalizarea acestora bărbatul să fie trimis în judecată pentru ucidere din culpă în formă agravantă. Dacă va fi găsit vinovat de moartea celor doi bărbați, Valerică M. riscă, potrivit Codului penal, o pedeapsă cu închisoarea de până la 10 ani de detenție.