spot_img
sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăLocal BTSpitalul de Recuperare caută director financiar

Spitalul de Recuperare caută director financiar

Spitalul de Recuperare „Sf. Gheorghe” organizează concurs pentru ocuparea funcției specifice comitetului director al unității, respectiv director financiar-contabil.

La concurs/examen se pot înscrie candidații care îndeplinesc, cumulativ, următoarele criterii: sunt absolvenți de învățământ universitar de lungă durată, cu diplomă de licență sau echivalentă în profil economic; au cel puțin 2 ani vechime în specialitatea studiilor; dețin certificatul de atestare a cunoștințelor dobândite în domeniul Sistemului european, de conturi, precum și de cunoaștere a reglementarilor europene în domeniu.

Concursu/examenul pentru ocuparea funcțiilor specifice comitetului director – director financiar-contabil – al unității se va organiza în data de 22.12.2020, ora 09.00, testul grilă/proba scrisă, ora 13.00, susținerea orală a proiectului de specialitate, ora 14.00 – interviul de selecție, la sediul unității.

Data limită până la care se pot depune actele pentru dosarul de concurs este 14.12.2020, ora 14.00.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
18.6 ° C
18.6 °
18.6 °
77 %
2.8kmh
58 %
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
24 °
mie
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...