sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăLocal BTTânăr arestat pentru ultraj, după ce a lovit un pădurar

Tânăr arestat pentru ultraj, după ce a lovit un pădurar

Un tânăr de 24 de ani din comuna Corni a fost reținut pentru 24 de ore și ulterior arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de „ultraj”.

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

„În urma probatoriului administrat de către polițiștii Secției de Poliție Rurală nr.1, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani, s-a stabilit faptul că la data de 17 decembrie a.c., tânărul de 24 de ani împreună cu un alt tânăr de 25 de ani, au fost surprinși în padurea de pe raza localității Balta Arsă de către pădurar, un bărbat de 61 de ani, în timp ce scoteau arbori din rădăcini în vederea sustragerii. În aceste împrejurări, tânărul de 24 de ani i-a aplicat, cu o bucată de lemn, o lovitură pădurarului în zona capului, provocându-i suferințe fizice care au necesitat îngrijiri medicale”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani.

Tânărul, Nicușor Bostan, a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, cercetările fiind continuate sub supravegherea procurorului de caz și urmând ca în funcție de rezultatele acestora să fie propusă soluție procedurală.

 

 

Deja ai votat!

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer senin
16.6 ° C
16.7 °
16.1 °
97 %
2.3kmh
0 %
sâm
29 °
Dum
34 °
lun
28 °
mar
27 °
mie
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şeful de la NovaApaserv, singur şi debusolat după şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, în care toată lumea l-a întrebat de ce nu este...

EDITORIAL

E an electoral, prin urmare e firesc ca discuțiile cu pretenții patriotice să ocupe o mare parte din timpul românilor, mai ales a celor...

EPIGRAMA ZILEI

Pe-un velier mi-ar fi plăcut Să admirăm albastra zare Dar n-ai venit, că tu ai vrut Pe-un altul, c-un catarg mai mare ...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...