spot_img
duminică, aprilie 28, 2024
AcasăLocal BTTrei locuințe afectate de foc. Un incendiu provocat cu intenție

Trei locuințe afectate de foc. Un incendiu provocat cu intenție

Locuințele a trei familii din Cucuteni (comuna Durnești), Ripiceni și Băiceni (comuna Curtești) au fost afectate de incendii, în Ajun de Crăciun. La Ripiceni a ars doar funingine din coșul de fum, iar la Cucuteni, flăcările au distrus o parte din acoperișul casei și bunurile dintr-o cameră. „Cele două incendii s-au produs din cauza unor coșuri de fum necurățate de funingine sau neprotejate termic față de materialele combustibile”, a precizat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență. În urma incendiului de la Băiceni, generat, cel mai probabil cu intenție, a ars peretele din lemn al verandei.

Pe lângă aceste trei intervenții, pompierii botoșăneni au mai avut, în ultimele 24 de ore, alte 24 misiuni de protecţie a vieţii, mediului şi valorilor materiale (acordarea primului ajutor și transportarea la spital a unor persoane cu probleme medicale, decontaminare autospeciale folosite la transportul persoanelor confirmate COVID 19 și activități de informare preventivă a populației cu privire la măsurile ce trebuie respectate pentru prevenirea răspândirii SARS – CoV-2).

Pompierii reamintesc botoșănenilor că evenimentele asemănătoare celor produse la Cucuteni și Ripiceni pot fi prevenite. Pentru preîntâmpinarea acestor situații, coşurile de fum trebuie curăţate periodic (în mod obligatoriu la începutul sezonului rece), verificate și reparate (dacă este cazul) de persoane specializate şi autorizate. De asemenea, în podurile clădirilor, coşurile se tencuiesc pe interior şi pe exterior şi se dau cu var, pentru a se putea observa cu uşurinţă eventualele fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere, dacă în zona lui sunt materiale combustibile. Totodată, coşurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşului cu 25 cm, iar în spaţiul dintre coş şi planşeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
7.9 ° C
10.6 °
7.2 °
91 %
2.1kmh
51 %
Dum
20 °
lun
20 °
mar
19 °
mie
12 °
joi
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...