spot_img
duminică, aprilie 28, 2024
AcasăLocal BTZeci de sancțiuni aplicate de jandarmi

Zeci de sancțiuni aplicate de jandarmi

Jandarmii botoșăneni au avut parte de misiuni zilnice în minivacanța de Anul Nou. Ei au acționat atât în sistem integrat, în cooperare cu efective de poliție, cât și independent, iar în cele trei zile au aplicat 47 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 9000 de lei. Jumătate dintre aceste sancțiuni au fost aplicate pentru lipsa sau portul necorespunzător al măștii de protecție, iar diferența au reprezentat-o amenzile aplicate pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

„342 de persoane aflate în izolare au fost fost verificate la domiciliu de patrule de jandarmi, nefiind constatate cazuri de încălcare a măsurii preventive în urma controalelor executate. În afara efectivelor angrenate în executarea acestor misiuni, un echipaj de jandarmi a însoțit transportul dozelor de vaccin anti-Covid repartizate spitalelor municipale din Botoșani și Dorohoi, împreună cu un echipaj de poliție rutieră”, se arată într-un comunicat de presă emis astăzi de Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Botoșani.

De asemenea, efectivele de jandarmi care au asigurat paza și protecția instituțională la obiectivele aflate în competența inspectoratului au fost la datorie, adoptând măsuri stricte de supraveghere atât a obiectivelor păzite, cât și în ceea ce privește zona din apropierea acestora, pentru depistarea situațiilor de nerespectare a legislației în vigoare, în special a cazurilor de tulburare a ordinii și liniștii publice, dar și a altor fapte de natură contravențională sau penală.

„Având în vedere că se apropie sărbătoarea Botezului Domnului, recomandăm cetățenilor care vor participa cu această ocazie la ceremoniile religioase să respecte distanțarea fizică și să poarte mască de protecție, pentru a nu pune în pericol sănătatea personală și a celor din jur”, se mai arată în comunicatul emis astăzi de IJJ Botoșani.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
8.9 ° C
9.6 °
6.1 °
74 %
1.7kmh
0 %
Dum
20 °
lun
20 °
mar
19 °
mie
12 °
joi
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...