spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTBătaie în fața unui bar terminată cu acuzații grave

Bătaie în fața unui bar terminată cu acuzații grave

Un tânăr din comuna Hudești, care l-a lovit cu parul în cap pe un adolescent din comuna Suharău, va fi judecat pentru tentativă de omor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Agresiunea a avut loc în urmă cu mai bine de un an și jumătate, mai exact în noaptea de 18 spre 19 mai 2019, când tânărul, D.A.M., în vârstă de 22 de ani, a mers în comuna Suharău, unde a provocat un scandal de proporții în fața unui bar.

În altercația iscată, el l-a lovit cu parul pe I.M.E., care a ajuns la spital în stare gravă. Adolescentul lovit a avut nevoie de 80-85 zile de îngrijiri medicale, iar expertiza medico-legală efectuată în cauză a arătat că leziunile suferite i-au pus în primejdie viaţa şi i-au cauzat o infirmitate.

Cazul a ajuns mai apoi în atenția procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, iar cercetările s-au prelungit până anul acesta, când agresorul a fost trimis în boxa acuzaților pentru a răspunde pentru faptele comise.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
12.7 ° C
12.7 °
8.8 °
77 %
1.4kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...