spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTPeste 90% din obligaţiile fiscale, încasate de ANAF!

Peste 90% din obligaţiile fiscale, încasate de ANAF!

Încasarea datoriilor fiscale de anul trecut ale contribuabililor nu sună deloc rău, în pofida anului pandemic recent încheiat. Conform unui comunicat transmis de finanţişti, ANAF desfășoară o amplă campanie de informare a contribuabililor cu privire la măsurile fiscale a căror aplicabilitate a fost prelungită printr-o ordonanță de urgență aprobată chiar la sfârşitul anului trecut. În acest sens, ANAF trimite scrisori către contribuabilii care înregistrează obligații fiscale restante, pentru a le fi prezentate facilitățile fiscale, precum și condițiile de îndeplinit pentru accesarea acestora.
Până acum, cea mai accesată facilitate fiscală a fost eșalonarea la plată în formă simplificată, contribuabilii depunând peste 31.000 de cereri. Pentru acordarea eșalonării la plată în formă simplificată și a anulării obligațiilor de plată accesorii, cererile pot fi depuse până la data de 31 martie 2021, inclusiv.
“Precizăm că înființarea măsurilor de executare silită, inclusiv cea prin poprire bancară, se efectuează după realizarea operațiunilor de distribuire a sumelor încasate și de stingere a obligațiilor fiscale. Mulțumim contribuabililor pentru faptul că, în această perioadă dificilă, obligațiile fiscale declarate în perioada martie – noiembrie 2020 s-au încasat în procent de 91,1%!
Pentru detalii referitoare la facilitățile fiscale, contribuabilii pot consulta materialele informative publicate pe site-ul instituțional la acest link: Facilitati fiscale.”, ne transmit finanţişti.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
12.7 ° C
12.7 °
9.3 °
66 %
0.5kmh
100 %
joi
23 °
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Eliminarea din cărțile Primăriei pe motive de incompatibilitate a medicului Cîrstoiu este doar praful în ochi pe care Ciolacu și ai lui ni l-au...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...