sâmbătă, iulie 12, 2025
AcasăLocal BTCopil de 13 ani implicat într-o crimă

Copil de 13 ani implicat într-o crimă

La crima ce a îngrozit Dorohoiul a fost implicat și un minor de 13 ani.  Copilul nu ar fi avut participare directă la crimă ci doar la fapta de tâlhărie.

Acesta este din Dorohoi și a fost prezent împreună cu inculpatul R. L în vârstă de 23 de ani la crima ce a zguduit orașul în dimineața zilei de marți când un bătrân de 90 a fost găsit fără suflare în locuința sa.

Minorul a fost audiat, dar, prin lege, acesta nu poate răspunde penal deoarece nu are vârsta de 14 ani, urmând ca pe viitor dacă acesta va comite o infracțiune să răspundă și pentru  fapta comisă anterior spune procurorul ce se ocupă de caz, Valeriu Chihaia. Toate persoanele audiate sunt din Dorohoi mai specifică acesta, iar inculpatul ce a săvârșit crima se află deja în arest preventiv, reținut pe o perioadă de 30 de zile începând din data de 13 ianuarie.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
18.9 ° C
18.9 °
17.6 °
86 %
1.2kmh
24 %
S
30 °
D
28 °
lun
33 °
mar
30 °
mie
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Un semn clar că şi pe trecere trebuie să fii cu ochii-n patru să n-o păţeşti.  

EDITORIAL

Trăim niște vremuri în care manipularea prin „framing” este atât de perfid utilizată de diverse entități sau persoane „de bine” încât, în cazul minților...

EPIGRAMA ZILEI

La cât de mulți a arestat Gânditu-m-am că s-ar putea Să aibă ADN schimbat În ... DNA!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...