vineri, iulie 4, 2025
AcasăLocal BTBazine de înot închise cu poliția

Bazine de înot închise cu poliția

Trei piscine din Botoșani au fost închise marți, în urma unor controale făcute de forțele de ordine. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), marți, pe 19 ianuarie a.c., polițiștii botoșăneni împreună cu lucrători din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani și Poliției Locale Botoșani au acționat pe raza municipiului Botoșani și a localităților adiacente, atât pentru prevenirea răspândirii virusului Covid-19 în rândul populației, cât și pentru verificarea modului în care operatorii economici cu domeniu de activitate SPA & relax respectă măsurile impuse în contextul prelungirii stării de alertă.

„În urma neregulilor constatate, echipele de control au aplicat trei sancțiuni contravenționale persoanelor juridice verificate pentru nerespectarea prevederilor legale privind suspendarea activității desfășurată în spații închise, precum piscine, locuri de joacă și săli de jocuri. La solicitarea organelor de poliție, cei trei operatori economici au sistat activitatea cu publicul”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoșani.

Bazinele de înot acoperite funcționau în cadrul Parcului de agrement „Cornișa”, la Zăicești și la ieșirea din municipiul Botoșani spre Iași, administratorii acestora fiind amendați cu câte 1.000 de lei.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
15.8 ° C
20.6 °
15.5 °
85 %
1.5kmh
0 %
vin
31 °
S
24 °
D
31 °
lun
38 °
mar
33 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se vede treaba că pozarea şi postarea crinilor de pe bulevard a devenit sarcină de partid.

EDITORIAL

Aud vorbindu-se de o groază de timp despre necesitatea ajustării legii salarizării care, spun politicienii, are niște neajunsuri. În primul și-n primul rând despre...

EPIGRAMA ZILEI

Dacă Domnul ar decide Spre Pământ să îți iei zborul Ai vedea cum, prin partide, Tagma fură iar poporul...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Happy Cinema te invită să descoperi o lună plină de experiențe cinematografice memorabile! Iulie aduce un program variat și captivant, gândit pentru toate gusturile...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...