vineri, iulie 11, 2025
AcasăLocal BTCentru de vaccinare deschis la Dorohoi (video)

Centru de vaccinare deschis la Dorohoi (video)

Un nou centru de vaccinare a fost deschis în această dimineaţă în judeţ. Acesta se află la Dorohoi, la Sala de Sport din strada George Enescu nr. 53 şi este destinat persoanelor care se pot vaccina în cadrul etapei a doua a campaniei. La deschidere au participat directorul Direcţiei de Sănătate Publică, medicul Monica Adăscăliţei, prefectul Dan Nechifor, primarul municipiului Dorohoi, Dorin Alexandrescu, dar şi managerul Spitalului Municipal Dorohoi, Valerian Andrieş.

Centrul are o capacitate de 60 de programări pe zi, iar prima persoană vaccinată astăzi în centru a fost o angajată a primăriei. Încă de la primele ore ale dimineţii mai mulţi oameni, care îşi făcuseră programări în prealabil, au mers la centru pentru a se imuniza împotriva Covid19. De vacinări s-a ocupat personal din cadrul Spitalului Municipal, coordonat de medicul epidemiolog şef al unităţii sanitare.

“Centrul de la Dorohoi arată extraordinar, se vede că s-au făcut eforturi foarte mari şi arată conform cerinţelor. Mă bucur că a început şi la Dorohoi să se facă vaccinarea, având în vedere că este o mare adresabilitate în această zonă fiind singurul centru care deserveşte nordul judeţului. Sperăm să fie bine”, a declarat medicul Monica Adăscăliţei.

 

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
21.6 ° C
22.2 °
21.6 °
50 %
3kmh
95 %
vin
24 °
S
26 °
D
30 °
lun
34 °
mar
30 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Un semn clar că şi pe trecere trebuie să fii cu ochii-n patru să n-o păţeşti.  

EDITORIAL

Trăim niște vremuri în care manipularea prin „framing” este atât de perfid utilizată de diverse entități sau persoane „de bine” încât, în cazul minților...

EPIGRAMA ZILEI

La cât de mulți a arestat Gânditu-m-am că s-ar putea Să aibă ADN schimbat În ... DNA!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...