spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTOctogenar din Săveni salvat cu ajutorul jandarmilor

Octogenar din Săveni salvat cu ajutorul jandarmilor

Un subofițer jandarm în rezervă a apelat în această după-amiază la colegii aflați în activitate, pentru a veni în ajutorul unui vecin în vârstă de 87 de ani. Soția vecinului a bătut la ușa jandarmului, deoarece soțului i se făcuse rău și nu mai era cooperant, dar pentru că fostul angajat al Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Botoșani nu era acasă, femeia a vorbit cu copiii acestuia, care l-au anunțat telefonic despre cele întâmplate.

Conștient că nu va ajunge la domiciliu în timp oportun, jandarmul i-a rugat pe colegii din cadrul Grupei de Supraveghere și Intervenție Jandarmi Săveni, care se aflau în serviciu, să se deplaseze la adresa vecinului și să ia legătura cu soția acestuia.

„Echipajul de jandarmi a ajuns în câteva minute și, după evaluaea rapidă a situației, a solicitat intervenția unei ambulanțe pentru acordarea de îngrijiri medicale. După sosirea ambulanței, jandarmii au ajutat la coborârea bărbatului în vederea transportării la spital, având în vedere că locuința se află la etajul 3, după care și-au reluat misiunea de menținere a ordinii și liniștii publice în orașul Săveni”, a arătat Dan Izotov, purtător de cuvânt în cadrul IJJ Botoșani.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
22.7 ° C
22.7 °
21.6 °
42 %
3.2kmh
100 %
joi
23 °
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...