sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăLocal BTConsilierii județeni, chemați joi la vot

Consilierii județeni, chemați joi la vot

Consilierii județeni se vor întruni joi, pe 25 februarie, într-o nouă ședință ordinară și vor avea pe ordinea de zi cel puțin 17 proiecte de hotărâre.

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Va fi constatată încetarea a două mandate de consilier, după ce Cristian Nistor a fost desemnat administrator al județului iar Alexandra Huțu a optat pentru un mandat de deputat PSD. În ședința de joi va fi aprobat inventarul domeniului privat al județului, deși valorile contabile nu sunt actualizate și pe listă se regăsesc active care ar valora doar câțiva lei.

Tot atunci se va decide oportunitatea construirii unui laborator de microbiologie în curtea secției de boli infecțioase a Spitalului Județean, adică lângă Mânăstirea Popăuți. Noul laborator ar urma să fie construit pe spațiul verde și ar urma să fie dotat cu aparatură pentru testarea RT-PCR, aparatură folosită în depistarea infecțiilor virale, inclusiv a infecției cu Sars-cov-2.

Se aprobă costurile sociale și sumele plătite de beneficiari

Tot în ședința de joi vor fi aprobate costurile medii și contribuțiile plătite de beneficiari pentru Căminul de vârstnici de la Trușești și unitățile de asistență medico-socială de la Sulița, Suharău, Mihăileni, Flămânzi, Ștefănești și Săveni.

Un alt proiect aflat pe ordinea de zi vizează cumpărarea a 225 de metri pătrați de teren aflați în incinta Școlii Speciale Botoșani. Terenul, o platformă betonată de la intrarea în curtea școlii, a fost revendicat și câștigat de foștii proprietari iar acum aceștia sunt dispuși să-l vândă dar la un preț mai mare decât cel de pe piața imobiliară.

Consilierii vor avea de aprobat și plata contribuțiilor anuale la Uniunea Națională a Consiliilor Județene (UNCJR), dar și la Asociația de Dezvoltare Intracomunitară Ecoproces. La UNCJR trebuie achitați 62.090,16 lei, corespunzător tarifului de 0,165 lei/locuitor iar la Ecoproces contribuția este de 706.380 lei/an, care se achită în tranșe trimestriale egale de 176.595 lei.

Două proiecte POCU, la mâna consilierilor

Alte două proiecte aflate pe ordinea de zi sunt legate de proiectele derulate de Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului. Pentru implementarea proiectului „VENUS – Împreună pentru viață în siguranță” se cer 130.000 lei, bani care ar urma să fie recuperați din fondurile nerambursabile ale proiectului.

Similar, pentru implementarea proiectului „TEAM-UP: Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor” se dorește alocarea a 1,3 milioane de lei, bani care urmează să fie recuperați din fondurile nerambursabile.

Cele două proiecte se derulează cu finanțare europeană, prin POCU, iar alocările de fonduri europene se fac, majoritar, pe bază de decont. Menționăm că ordinea de zi a ședinței de Consiliu Județean poate fi suplimentată.

Deja ai votat!

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer senin
16.6 ° C
16.7 °
16.1 °
97 %
2.3kmh
0 %
sâm
29 °
Dum
34 °
lun
28 °
mar
27 °
mie
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şeful de la NovaApaserv, singur şi debusolat după şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, în care toată lumea l-a întrebat de ce nu este...

EDITORIAL

E an electoral, prin urmare e firesc ca discuțiile cu pretenții patriotice să ocupe o mare parte din timpul românilor, mai ales a celor...

EPIGRAMA ZILEI

Pe-un velier mi-ar fi plăcut Să admirăm albastra zare Dar n-ai venit, că tu ai vrut Pe-un altul, c-un catarg mai mare ...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...