sâmbătă, iulie 27, 2024
AcasăLocal BTBotoşănenii sunt aşteptaţi la Târgul Mărţişorului

Botoşănenii sunt aşteptaţi la Târgul Mărţişorului

Pietonalul Unirii găzduieşte în aceste zile Târgul Mărţişorului. Cea de a XI-a ediţie a acestei manifestări a fost deschisă astăzi, în prezenţa mai multor oficiali din administraţia şi cultura botoşăneană.

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Târgul a fost deschis cu un moment de reculegere în memoria  Margaretei Mihalache, consultant artistic în cadrul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT), decedată în primăvara anului trecut.

Dacă la ediţia de anul trecut, care a reprezentat ultima manifestare organizată înainte de debutul pandemiei au fost puţini oficiali, anul acesta, la deschidere au participat, alături de meşteri din Botoşani, Iaşi şi Suceava, Doina Federovici şi Bogdan Dăscălescu, preşedintele, respectiv vicepreşedintele Consiliului Judeţean, primarul Cosmin Andrei, deputatul Alexandra Huțu, dar și directorii instituțiilor de cultură. Printre meşterii care expun mărţişoare ce încântă ochiul şi sufletul se află şi elevi ai Liceului de Artă „Ştefan Luchian”, coordonaţi de profesorul Genoveva Dolhescu.

Cornelia Ciobanu, directorul CJCPCT, le-a mulțumit meșterilor și autorităților pentru sprijinul acordat. „Mulțumim și bunului Dumnezeu că ne-a dat o zi așa de frumoasă chiar de primăvară, deci simbolul primăverii este tot timpul binevenit și gustat de noi toți”, a spus ea. Au urmat apoi discursurile oficialilor, aceştia fiind invitaţi la microfon de către Iustina Irimia Cenuşă.

„Trebuie să ne mobilizăm astfel încât viața noastră de zi cu zi să reintre în normal”

Iată o activitate extrem de frumoasă aflată la a XI-a ediție care se desfășoară pe Pietonalul Unirii de aici din Botoșani, o activitate la care meșterii noștri populari ne spun încă o dată că viața merge mai departe. Suntem astăzi aici împreună cu toții, pentru a marca începutul primăverii, pentru a ne bucura de măiestria meșterilor populari și nu în ultimul rând să mai și socializăm pentru că, chiar dacă, suntem în plină pandemie respectăm cu toții măsurile impuse, și trebuie să ne mobilizăm astfel încât viața noastră de zi cu zi să reintre în normal. Mai bine spus, forțăm acest virus să plece din comunitatea noastră”, a declarat Doina Federovici.

Cosmin Andrei i-a felicitat pe organizatori şi pe meşteri pentru că duc mai departe tradiţia acestui târg.

Mărţişorul ne îndeamnă să privim cu seninătate ciclicitatea vieţii

Traian Apetrei, directorul Teatrului „Mihai Eminescu”, a spus că ar trebui să fie patentat „un vaccin sufletesc, absolut botoşănean, mărţişorul”. „Dacă ne oprim în faţa mărţişorului, această legătură dintre pământ şi eternitate, cred că vom regăsi ritmurile de viaţă fireşti, pe care le căutăm şi pe care le tot aşteptăm. Mărţişorul ne leagă de natură, după ce am stat atâtea luni depărtaţi în fel şi chip între pereţii apartamentelor, mărţişorul ne îndeamnă să ieşim în natură, să înţelegem că refacerea sufletească, starea de spirit pe care o aşteptăm, cea potrivită, vine şi dinspre ieşirea în natură. Mărţişorul ne îndeamnă să privim cu seninătate ciclicitatea vieţii, să nu ne mai cramponăm, să nu ne mai ducem la paroxism  trăirile. În această înlănţuire a celor două firişoare din mărţişor există acest îndemn de a vedea succesiunea anotimpurilor”, a precizat Traian Apetrei.

„Pandemia ne-a făcut să reflectăm asupra a ceea ce avem de făcut”

Dănuţ Huţu, directorul Direcţiei Judeţene de Cultură, a arătat că de prin anii 2000 nu a văzut atât de multe personalităţi culturale şi politice pe metrul pătrat, la o manifestare culturală. „Asta înseamnă  că pandemia ne-a făcut să reflectăm asupra a ceea ce avem de făcut pentru a îmbunătăţi viaţa semenilor noştri şi există mai multă unitate şi asta este foarte bine pentru că în unitate lucrurile merg mai bine”, a spus, printre altele, Dănuţ Huţu, adăugând că trebuie să ne gândim cu pioşenie la activitatea Margaretei Mihalache şi să credem că ceva din pasiunea ei se va transmite Iustinei Irimia Cenuşă, acum angajată a Centrului de Creaţie.

Meşterii prezenţi la târg au primit diplome din partea organizatorilor. După deschidere, oficialii au trecut pe la tarabe şi au discutat cu meşterii. Târgul Mărțișorului este deschis până pe 1 martie.

Deja ai votat!

SUSȚINE MONITORUL DE BOTOȘANI

Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
cer senin
16.6 ° C
16.7 °
16.1 °
97 %
2.3kmh
0 %
sâm
29 °
Dum
34 °
lun
28 °
mar
27 °
mie
27 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Şeful de la NovaApaserv, singur şi debusolat după şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, în care toată lumea l-a întrebat de ce nu este...

EDITORIAL

E an electoral, prin urmare e firesc ca discuțiile cu pretenții patriotice să ocupe o mare parte din timpul românilor, mai ales a celor...

EPIGRAMA ZILEI

Pe-un velier mi-ar fi plăcut Să admirăm albastra zare Dar n-ai venit, că tu ai vrut Pe-un altul, c-un catarg mai mare ...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...