spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTPrimarul Cosmin Andrei a vizitat ieri patru şcoli din municipiu

Primarul Cosmin Andrei a vizitat ieri patru şcoli din municipiu

Cosmin Andrei, primarul municipiului, a vizitat ieri câteva unităţi de învăţământ.

În vederea stabilirii bugetului destinat sprijinirii grădinițelor, școlilor și liceelor, primarul a fost la Școala 3, Liceul Tehnologic „Elie Radu”, Colegiul Economic „Octav Onicescu”, respectiv Școala Gimnazială „Sfânta Maria”. Edilul a dorit că vadă ce trebuie făcut pentru ca în unităţile de învăţământ activitatea didactică să se desfăşoare în cele mai bune condiţii.

Doleanțele conducerilor unităților de învățământ au fost diverse, de la reabilitarea unor părți ale clădirilor sau achiziția de mobilier, până la construirea unor săli de sport.

După cum am mai spus, încercăm să sprijinim aceste unități de învățământ în măsura în care putem. Totul depinde de buget”, a explicat primarul Cosmin Andrei.

Edilul intenționează să viziteze în perioada următoare și alte unități de învățământ din municipiu.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
19.5 ° C
19.6 °
18.8 °
43 %
3.7kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...