spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTBărbat mort la cumpărături într-un hipermarket

Bărbat mort la cumpărături într-un hipermarket

Vineri seară, un bărbat venit cu soţia lui la cumpărături s-a prăbuşit din picioare în parcarea magazinului situat la ieşirea din Botoşani spre Iaşi, la câteva momente după ce a ieşit cu coşul de cumpărături.

În vârstă de 64 de ani, bărbatul a căzut din picioare între două maşini parcate, lovindu-se cu putere la cap. Oamenii din preajmă, martori la scena şocantă, au sunat imediat la 112. La faţa locului a ajuns un echipaj cu asistent de la Ambulanţă şi unul cu medic din cadrul SMURD, bărbatul fiind găsit într-o baltă de sânge, în urma loviturii la cap. Cadrele medicale au început imediat manevrele de resuscitare şi l-au urcat în ambulanţă pentru a-l transporta la Urgenţe. „Din păcate, pacientul a fost găsit în stop cardio respirator şi, în ciuda manevrelor de resuscitare, nu a putut fi salvat, fiind declarat decesul”, a precizat un asistent din cadrul UPU-SMURD.

Bărbatul, originar din Republica Moldova, dar cu reşedinţa în Botoşani, suferea de mai multe afecţiuni cardiace cronice, care se pare că i-au cauzat decesul chiar în parcarea magazinului.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
13.6 ° C
13.6 °
13.6 °
75 %
1.5kmh
81 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...