spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTSăptămână cu ploi și vreme rece

Săptămână cu ploi și vreme rece

Botoşănenii s-au putut bucura de căldură doar câteva zile. Astfel, după un început de săptămână cu vreme însorită şi maxime ce au ajuns până la 20⁰C, vremea se răceşte din nou.

Astăzi, la fel ca şi ieri, vremea va fi caldă, iar maxima va fi peste normalul termic al perioadei urmând a ajunge la 21⁰C, cu un grad în plus faţă de ziua precedentă. Minima va fi de 7⁰C.
De mâine, însă, ne aşteaptă un nou val de frig, mercurul din termometre urmând a coborî pe parcursul zilei până la 15⁰C. De asemenea cerul va fi înnorat şi vor exista şanse de precipitaţii. Pe parcursul nopţii temperaturile vor scădea până la 4⁰C.
Joi va fi şi mai frig, maxima anunţată de meteorologi urmând a fi de doar 8⁰C, fiind posibile ploi. Minima sa va menţine la acelaşi nivel ca în noaptea precedentă.

Pe parcursul zilei de vineri temperatura maxima va fi cu două grade în plus faţă de joi, în timp ce minima va fi de 6 ⁰C.

Vremea se va menţine în aceeaşi notă şi pe parcursul weekendului maximele urmând a se situa în jurul pragului de 12⁰C, în timp ce minimele vor fi de 6⁰C.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
23.7 ° C
24.3 °
23.6 °
39 %
1.9kmh
100 %
joi
21 °
vin
22 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...