miercuri, aprilie 30, 2025
AcasăLocal BTIncidența scade sub 3 în Botoșani: localurile rămân închise (video)

Incidența scade sub 3 în Botoșani: localurile rămân închise (video)

După mai bine de trei săptămâni, incidența cazurilor noi de Covid în municipiul Botoșani a scăzut sub 3 la mia de locuitori.

Potrivit raportărilor DSP Botoșani, astăzi au fost înregistrate 61 de cazuri de îmbolnăviri la nivelul județului Botoșani. Dintre acestea, 19 au fost raportate în muncipiul reședință de județ. Astfel, incidența a scăzut în Botoșani la 2,99 la mia de locuitori.

Asta nu va însemna, însă, automat și deschiderea localurilor la interior. Asta pentru că decizia CJSU luată sâmbătă, rămâne în vigoare 14 zile. Cu alte cuvinte, dacă până pe 24 aprilie incidența se va păstra sub trei la mie, localurile vor putea fi deschise din acea zi.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
22.7 ° C
22.7 °
22.6 °
43 %
3.8kmh
48 %
mie
23 °
J
22 °
vin
19 °
S
24 °
D
28 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când nerăbdarea-i mare, sfâșii pachetul imediat ce l-ai primit, că nu ambalajul e important.

EDITORIAL

Recentul proiect de lege (aprilie 2025) privind eliminarea pensiilor speciale nu reprezintă altceva decât o dovadă în plus că în România normalitatea nu face...

EPIGRAMA ZILEI

La balamuc tv niște niște ciudate Zilnic ne spun, vărsând pe post mânia Că România e-n realitate Cum e Realitatea-n România... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...