spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTControale în trafic urmate de zeci de sancțiuni

Controale în trafic urmate de zeci de sancțiuni

O amplă acțiune organizată de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani s-a soldat cu mai multe sancțiuni. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), acțiunea s-a desfășurat pe parcursul a două zile, în perioada 16-17 aprilie a.c., când polițiștii au organizat mai multe controale în trafic, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

„Au fost verificate 78 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 29 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 6.700 de lei. De asemenea, au fost reținute opt permise de conducere și patru certificate de înmatriculare”, a arătat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoșani.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
12.7 ° C
12.7 °
8.8 °
77 %
1.4kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...