spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTFestivitate pentru redeschiderea Muzeului „Ștefan Luchian” din Ștefănești

Festivitate pentru redeschiderea Muzeului „Ștefan Luchian” din Ștefănești

Muzeul Județean Botoșani organizează vineri, 23 aprilie 2021, începând cu orele 15.00, festivitățile de redeschidere a Muzeului „Ștefan Luchian” din Ștefănești. Evenimentul va debuta cu slujba de sfințire și binecuvântare a muzeului, oficiată de Înaltpreasfințitul Teofan, Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, însoțit de membri al clerului.

Inaugurarea expoziției de bază se va derula în prezența autorităților locale și județene, a membrilor Parlamentului României, a reprezentanților muzeelor naționale și județene, ai Ministerului Culturii, dar şi ai altor instituții de cultură.

Ștefăneștii nașterii „pictorului florilor” au fost racordați la viața culturală regională, în perioada 1989-2007, prin existența și funcționarea unui muzeu dedicat lui Luchian. După ce acesta și-a închis porțile, clădirea s-a degradat constant, impunându-se apoi o investiție semnificativă, din partea Consiliului Județean Botoșani, pentru reabilitarea ei. Ulterior, specialiștii Muzeului Județean Botoșani au elaborat și realizat amenajarea expozițională.

Aceasta a valorificat piese de artă plastică și de sculptură din colecțiile instituției, conturând expoziția intitulată „Artiști pentru Luchian” dar, în egală măsură, s-a bucurat de donația de bunuri culturale aparținînd familiei pictorului, donație făcută, cu generozitate, de Fundația „Ștefan Luchian”, prin președintele acesteia, doamna Aglaia Corneanu. Aceste piese alcătuiesc o a doua secțiune a expoziției de bază, respectiv „Camera – atelier a lui Ștefan Luchian”.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
20.6 ° C
20.6 °
19.9 °
39 %
4.5kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...