vineri, iulie 4, 2025
AcasăLocal BTBărbat găsit mort lângă propriul tractor

Bărbat găsit mort lângă propriul tractor

Un bărbat dintr-o comună din judeţ a decedat lângă tractorul cu care ara pe câmp. Nenorocirea s-a petrecut în urmă cu câteva zile, în comuna Mândrești, când bărbatul a ieşit la muncile câmpului, împreună cu mai mulţi consăteni. La un moment dat, acesta a coborât pentru a meşteri ceva la utilajul care avea probleme şi, după câteva minute, le-a spus celor de lângă el că nu se simte bine şi a picat din picioare. Aceasta a rămas inconştient, iar oamenii de lângă el au apelat imediat serviciul 112  cerând ajutorul cadrelor medicale.

La faţa locului a ajuns un echipaj cu medic al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA), care din păcate nu a mai putut face nimic pentru salvarea bărbatului. „Pacientul a fost găsit în stop cardio respirator, asistolă, fără marcă traumatică. Acesta prezenta antecedente semnificative de afecţiuni cardiovasculare. A fost constatat decesul la faţa locului”, a precizat medicul Andreea Stărică, din cadrul SAJ Botoşani.

Ulterior, cadrele medicale au fost nevoite să acorde îngrijiri şi soţiei bărbatului, chemată de consăteni la locul tragediei. Aceasta a suferit o criză în momentul în care şi-a văzut soţul fără suflare, având nevoie de ajutorul medicilor.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
26.1 ° C
26.1 °
25 °
60 %
0.9kmh
0 %
vin
31 °
S
24 °
D
31 °
lun
38 °
mar
37 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se vede treaba că pozarea şi postarea crinilor de pe bulevard a devenit sarcină de partid.

EDITORIAL

Aud vorbindu-se de o groază de timp despre necesitatea ajustării legii salarizării care, spun politicienii, are niște neajunsuri. În primul și-n primul rând despre...

EPIGRAMA ZILEI

Dacă Domnul ar decide Spre Pământ să îți iei zborul Ai vedea cum, prin partide, Tagma fură iar poporul...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Happy Cinema te invită să descoperi o lună plină de experiențe cinematografice memorabile! Iulie aduce un program variat și captivant, gândit pentru toate gusturile...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...