spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTÎnviere cu mai puţine restricţii

Înviere cu mai puţine restricţii

Botoşănenii vor primi şi în acest an Lumină în noaptea de Înviere de la Sfântul Mormânt din Ierusalim. Tradiţia începută în anul 2009 privind aducerea Sfintei Lumini de la Ierusalim nu va fi întreruptă, mai ales în această perioadă în care speranţa şi lumina trebuie aduse în sufletele oamenilor a căror viaţă a fost afectată de pandemie.

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în seara zilei de sâmbătă, 1 mai, de către părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte şi va fi oferită, ca de obicei, delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române, la Aeroportul Internaţional „Otopeni”.

„În aceeași seară, în intervalul orar 19.30-20.30, va avea loc, pe Colina Bucuriei, procesiunea primirii Sfintei Lumini de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, la Catedrala Patriarhală. Centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii”, a transmis Cancelaria Sfântului Sinod.

Slujbe şi în aer liber

La multe biserici botoşănene, slujba de Înviere va fi oficiată în aer liber, dar totul depinde de vreme.

„Ne rugăm bunului Dumnezeu să fie pace, sănătate, să ne unim cu dragoste frăţească, să întâmpinăm marele praznic al Învierii cu toată încrederea, pentru că Dumnezeu nu ne va lăsa, cum nu ne-a lăsat în decursul istoriei. Dorim ca de Înviere lumea să se bucure duhovniceşte în primul rând, apoi să facem şi fapte bune, să fim cumpătaţi, să ne vizităm rudeniile, să avem grijă şi de cei adormiţi şi să mergem în cimitire să aprindem câte o lumânare. Să păstrăm pacea sufletului, să avem grijă de copiii noştri să petreacă viaţa frumos, în virtute şi în bucurie duhovnicească şi să avem şi pe viitor lumina Mântuitorului care să ne deschidă orizontul spre viaţa veşnică”, a transmis părintele protopop Petru Fercal.

Liber la circulaţie

Zeci de mii de credincioși creștini ortodocși din județul Botoșani vor sărbători Paștele în acest weekend. Este al doilea Paște în pandemie, dar, spre deosebire de anul trecut, oamenii vor putea merge la biserică, chiar dacă în număr limitat și cu anumite schimbări față de alți ani. Astfel, în noaptea de Înviere, restricțiile privind circulația pe timp de noapte au fost ridicate de autorități, iar credincioșii vor putea merge la biserică pentru a participa la serviciile religioase și pentru a-și sfinți bucatele.

Recomandare de păstrare a distanţării

Slujbele vor fi săvârșite atât în interiorul, cât și în afara lăcașurilor de cult, cu respectarea regulilor de protecție sanitară, respectiv dezinfectarea mâinilor la intrarea în lăcașul de cult, purtarea obligatorie a măștii sanitare, astfel încât aceasta să acopere gura și nasul, asigurarea unei suprafețe de minimum patru metri pătrați pentru fiecare persoană și o distanță de minimum doi metri între persoane, în interior, și 1,5 metri la exterior.

Fiecare unitate de cult va trebui să aibă voluntari, care vor purta ecusoane personalizate, aceștia urmărind respectarea măsurilor de protecție. Preoții parohi și stareții mănăstirilor vor calcula numărul persoanelor care pot intra în lăcașul de cult și în incinta acestuia, îngrijindu-se de marcarea corespunzătoare a locurilor în care pot sta credincioșii, astfel încât să fie respectate normele privind distanțarea fizică.

Îmbulzeală interzisă la primirea Luminii

Preoții au recomandat credincioșilor să participe la ceremoniile de religioase la bisericile parohiale, întrucât „organizarea de procesiuni sau pelerinaje religioase este permisă numai cu participarea persoanelor care au domiciliul sau reședința în localitatea unde se desfășoară respectiva activitate”.

Tot pentru pentru a evita aglomerația, la unitățile de cult cu pangarul în interiorul bisericii vor fi organizate din timp, în locuri special amenajate în afara lăcașului de cult, mai multe puncte de distribuire a Paștilor (pâine binecuvântată și stropită cu agheasmă și vin, pregătită și ambalată din vreme în pachete/punguțe de unică folosință închise, respectând regulile de igienă), a lumânărilor și a candelelor.

Credincioșii vor aștepta, în afara lăcașului de cult primirea de la clerici a Sfintei Lumini, la ora 0, păstrând distanța de 1,5 metri între persoane. La finalul slujbei de afară, clericii vor intra în lăcașul de cult împreună cu credincioșii, în limita spațiului disponibil, sau vor continua slujba în afara lăcașului de cult, în cazul în care numărul credincioșilor este mare.

După Înviere, revenim la vechile reguli

În zilele de Paște, însă, restricțiile instituite din cauza pandemiei rămân valabile. Astfel, circulația pe timp de noapte va fi permisă numai în noaptea de Înviere, și numai pentru a se merge la biserică.

În restul zilelor, cei care se vor ieși pe stradă după ora 22.00 vor trebui să aibă declarația pe proprie răspundere completată, adeverința de la angajator sau legitimația de serviciu, pentru a dovedi motivul deplasării.

Totodată, este interzisă deplasarea pe stradă a grupurilor mai mari de șase persoane. În timpul zilei, botoșănenii vor putea merge în vizită la rude, dar în cerc restrâns, petrecerile fiind interzise. Cei care vor dori să-și viteze apropiații trebuie să fie atenți, întrucât purtarea măștilor în locurile publice, închise sau deschise, inclusiv pe stradă, este obligatorie. Iar vizitele nu trebuie să se prelungească până după ora 22.00.

Forţele de ordine vor patrula

În plus, chiar dacă este vorba de Paște, autoritățile nu au făcut niciun rabat de la celelalte măsuri. Astfel, restaurantele vor fi deschise maxim până la ora 22.00, fără a depăși 50% din capacitatea maximă, pe timpul nopții fiind permisă doar livrarea la domiciliu. Așa se face că în noaptea de Înviere cei care vor ieși din case nu vor găsi terasele deschise. Polițiștii, dar și celelalte forțe de ordine, vor patrula și vor verifica modul în care sunt respectate normele, echipajele urmând să fie postate în proximitatea lăcașurilor de cult, dar și în alte zone ale municipiului.

– Virginia CONSTANTINIU

-Sebastian GHEORGHIU

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
nori împrăștiați
15.6 ° C
17 °
15 °
48 %
2.5kmh
46 %
vin
14 °
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...