spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTFemeie sechestrată în casă de soț. Intervin mascații, pompierii și negociatorul IPJ...

Femeie sechestrată în casă de soț. Intervin mascații, pompierii și negociatorul IPJ (video)

Alertă maximă într-un cartier din municipiul Botoșani.

Un bărbat de 57 de ani, cunoscut cu afecțiuni psihice, s-a baricadat în propriul apartament, unde se afla cu soția lui. Femeia, de 51 de ani, a sunat la 112 pentru a cere ajutorul salvatorilor, ca soțul ei să fie transportat la Secția de Psihiatrie. Bărbatul nici nu a vrut să audă, însă, a încuiat ușa apartamentului pe interior și nu și-a mai lăsat soția să iasă din casă.

Alarmați de gestul acestuia, cei sosiți la fața locului au anunțat situația, fiind declanșată alarma în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție. “La fața locului au fost direcționate mai multe echipaje de poliție și reprezentanți din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și negociatorul din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale. Din primele verificări nu rezultă faptul că bărbatul ar fi agresiv fizic sau verbal sau că ar exercita amenințări asupra soției sale”, a precizat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.

În zonă au ajuns inclusiv autoscara de la ISU, mai multe echipaje de jandarmi și SMURD. Pentru a încerca să nu îl agite și mai mult, echipajele de intervenție s-au împrăștiat prin mai multe zone din cartier, fără a fi vizibile de la geamurile apartamentului unde erau blocați cei doi soți.



Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
19.5 ° C
19.6 °
18.8 °
43 %
3.7kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...