spot_img
sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăLocal BTUn botoșănean a făcut prăpăd pe drumul dintre Lețcani și Iași. Polițiștii...

Un botoșănean a făcut prăpăd pe drumul dintre Lețcani și Iași. Polițiștii cred că era drogat

Un tânăr din municipiul Botoșani, care a furat o mașină și apoi a avariat alte 15 autoturisme pe drumul dintre Lețcani și până în municipiul Iași, va fi anchetat penal. În vârstă de 23 de ani, Claudiu Roșu a plecat pe 1 iunie a.c. spre Lețcani pentru a merge la un prieten. Din motive încă necunoscute, tânărul a urcat la un moment dat la volanul unui autoturism Skoda Octavia, care fusese lăsat cu cheile în contact, în fața imobilului din Lețcani, și a plecat într-o goană nebună spre Iași.

Pentru că mergea în zigzag, Claudiu Roșu a lovit mai multe autoturisme care i-au ieșit în cale, pe drumul european 583, după care și-a continuat drumul până în municipiul Iași. În apropierea intersecției de la fosta autogară, el a lovit un BMW, în accident fiind avariate alte patru autoturisme. După impact, Claudiu Roșu a încercat să plece din nou de la locul accidentului, dar, întrucât parbrizul era fisurat, a abandonat mașina pe contrasens și a luat-o la fugă. El a fost prins de un șofer, care îl urmărea încă de la intrarea în Iași, fiind unul dintre șoferii care s-a ales cu mașina avariată.

Transportat la sediul Secției de Poliție nr. 2 Iași pentru audieri, tânărul a început să facă scandal. „Țipa în gura mare că Iliescu a murit, sunt flori pe câmp, și altele. Era foarte agitat. Sigur era drogat”, a povestit unul dintre proprietarii mașinilor lovite. Polițiștii au solicitat intervenția unui echipaj de la Serviciul de Ambulanță Iași pentru a-l potoli, după care botoșăneanul a fost preluat de polițiștii de la Serviciul de Acțiuni Speciale, care l-au transportat la Spitalul de Psihiatrie Socola, pentru investigații medicale.

„Polițiștii rutieri au fost sesizați prin apel unic de urgență 112 despre faptul că un conducător auto, care se deplasa cu autoturismul dinspre Valea Lupului spre Iași, ar fi acroșat mai multe autovehicule. În prezent, verificările continuă pentru stabilirea întregii situație de fapt. Conducătorul auto a fost depistat și testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. Acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice de sânge”, a transmis Anca Vîjiac, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliția al Județului Iași.

Povestea tânărului este cel puțin bizară. Astfel, după cum au susținut unii martori oculari, în momentul în care a abandonat mașina, Lucian Roșu a luat-o la fugă în șosete, iar din cauza comportamentului său, polițiștii aveau suspiciuni că tânărul era drogat. Cu toate acestea, prietenul său a invocat faptul că este posibil ca tânărul să fi suferit un atac de panică în momentul în care a văzut că era urmărit de ceilalți șoferi cărora le avariase mașinile în trafic. „Era supărat și abătut deoarece îl bătuse tatăl său. Tatăl său fusese militar, și se pensionase de curând. Eu am plecat ulterior la serviciu, iar el a rămas acasă la mine. Ulterior, am fost sunat și mi s-a spus că Claudiu a făcut accident, după ce a furat mașina unui client de-al meu, din Lețcani. Pur și simplu a găsit cheile de la mașina Skoda și s-a urcat la volan. Era desculț, numai în șosete, atunci când s-a dat jos din mașină și a fugit, la Gară. Eu îl cunosc pe Claudiu de mult timp, nu este genul să se drogheze, nu a făcut niciodată așa ceva”, a povestit amicul botoșăneanului, care îl găzduise cu puțin înainte de accidentele în lanț.

Deocamdată, nu se știe dacă botoșăneanul era sub influența stupefiantelor, însă polițiștii ieșeni efectuează cercetări împotriva acestuia pentru furtul autoturismului Skoda și fugă de la locul accidentului.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
17.7 ° C
18.2 °
17.6 °
48 %
4.3kmh
8 %
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
25 °
mie
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...