spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTReprezentanții IPJ Botoșani după scandalul de la Poliția Rutieră - „Ne delimităm...

Reprezentanții IPJ Botoșani după scandalul de la Poliția Rutieră – „Ne delimităm categoric de astfel de comportamente”

În urma informațiilor apărute în spațiul public referitoare la o anchetă DNA aflată în derulare, în care sunt vizați mai mulți polițiști din cadrul IPJ Botoșani, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean au venit cu o serie de precizări. Astfel, printr-un comunicat de presă, aceștia au anunțat că se delimitează „categoric de astfel de comportamente ca cele ale polițiștilor implicați”.

„De asemenea, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani a luat măsurile necesare în vederea asigurării continuității serviciului la structura din care făceau parte polițiștii implicați, fiind dispusă delegarea, implicit mutarea de la alte structuri, de polițiști care corespund atribuțiilor specifice fișei postului”, se mai arată în comunicatul IPJ Botoșani.

Totodată, reprezentanții poliției au mai menționat că cinci dintre agenții față de care s-au luat măsurile preventive și-au încetat activitatea prin pensionare, în luna mai a.c.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
12.7 ° C
12.7 °
8.8 °
77 %
1.4kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...