spot_img
miercuri, mai 1, 2024
AcasăLocal BTFundația Județeană pentru Tineret are o nouă conducere

Fundația Județeană pentru Tineret are o nouă conducere

La finalul săptămânii trecute a avut loc Adunarea Generală a asociațiilor de și pentru tineret din județul Botoșani. În cadrul acesteia au avut loc alegeri pentru stabilirea noii conduceri a Fundației Județene pentru Tineret.

Astfel, noul președinte al Fundației Județene pentru Tineret este Oana Onciu. Aceasta are 31 de ani, este doctor în Științele educației, asistent universitar la Facultatea de Psihologie, Universitatea „A.I. Cuza” din Iași, dar și vicepreședintele Fundației Naționale pentru Tineret din iulie anul trecut.

De asemenea, au fost aleși și noul vicepreședinte și secretar, și anume, Flavius Damean, respectiv, Emilian Ivasuc. Aceștia au o vastă experiență în derularea de proiecte de și pentru tineret la nivel local, regional, național și internațional, experiență acumulată în peste 20 de ani de muncă.

Totodată, din Consiliul de Conducere mai fac parte Ionela Petieanu, licețiantă în științele educației, profesor de specialitate în învățământul preșcolar și de arte plastice, cu o activitate susținută în mai multe asociații de și pentru tineret din Botoșani, Alexandra Ciornea, activă în domeniul voluntariatului în ultimii 4 ani, remarcându-se ca lider al voluntarilor din fundație și alte asociații, dar și Lavinia Dămii, activă ca voluntar în activități de și pentru tineret în domeniul turismului și protecției mediului înconjurător.

Noua conducere doreşte înfiinţarea unui centru de resurse și de informare pentru tineret

Echipa beneficiază și de experiența lui Ionuț Anisie, actual profesor de educație fizică și
sport la Colegiul „Mihai Eminescu”. Acesta a profesat nouă ani ca inspector școlar în domeniul educației fizice și a managementului instituțional.

„Planurile de viitor ale noului Consiliu de Conducere sunt pentru dezvoltarea unui centru de resurse și de informare pentru tineret acreditat de Consiliul European și transformarea Casei Tineretului în principala instituție de acțiune în domeniul tineretului din județul Botoșani. Mai mult, ne dorim dezvoltarea de parteneriate cu autoritățile publice locale în vederea identificării nevoilor reale ale tinerilor pentru elaborarea unei strategii de tineret care să conducă la realizarea de acțiuni, proiecte și programe pentru tinerii județului Botoșani”, au transmis reprezentații Fundației Județene pentru Tineret.

Fundaţie înfiinţată în 1990

Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Botoşani s-a înființat în data de 1 august 1990 și este proprietara Casei de Cultură, Științei si Tehnicii pentru Tinert și a Hotelului Tineret aflat în incintă, dar și a Bazei Sportive și de Agrement Botoșani.

Fundația Județeană pentru Tineret Botoșani este persoană juridică de utilitate publică, ce are drept scop administrarea patrimoniului propriu în folosul tuturor tinerilor și al organizațiilor de tineret din județul Botoșani, cu excepția organizațiilor ce aparțin partidelor, formațiunilor politice. Misiunea instituţiei o reprezintă prestarea de servicii pentru tineri, în timpul lor liber, dar și oferirea de cazare. De asemenea reprezentanţii acesteia organizează activităţi cultural-artistice, educative și sportive.

 

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
21.6 ° C
21.6 °
21 °
34 %
5.3kmh
42 %
mie
21 °
joi
23 °
vin
23 °
sâm
20 °
Dum
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oamenii se pregătesc, se vede că vin sărbătorile.

EDITORIAL

Eliminarea din cărțile Primăriei pe motive de incompatibilitate a medicului Cîrstoiu este doar praful în ochi pe care Ciolacu și ai lui ni l-au...

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...