spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTSute de botoșăneni au fost prezenți la "Noaptea Muzeelor"

Sute de botoșăneni au fost prezenți la „Noaptea Muzeelor”

Sâmbătă seară, 12 iunie, s-a desfășurat unul dintre cele mai importante evenimente culturale, și anume, „Noaptea Muzeelor”. Astfel, în noaptea în care muzeele au prins viață, sute de botoșăneni au vizitat diversele expoziții din patrimoniul cultural al acestora.

Cel mai numeros public a fost cel din Dorohoi, mai exact, 635 de persoane au fost prezente la Muzeul de Științe ale Naturii. La Muzeul de Etnografie din Botoșani au participat 334 de persoane, iar la Muzeul „Ștefan Luchian” din Ștefănești, eveniment organizat în premieră, au fost 208 persoane.

Noaptea Muzeelor, în premieră la Muzeul „Ștefan Luchian” din Ștefănești

Evenimentul cultural s-a desfășurat pentru prima dată la Muzeul „pictorului florilor”, „Ștefan Luchian” din Ștefănești, acesta fiind inaugurat în luna aprilie a acestui an. Astfel, peste 200 de persoane au admirat expoziția permanentă și au urmărit un recital de poezie eminesciană, urmat de vizionarea filmului artistic ”Ștefan Luchian”, regizat de Nicolae Mărgineanu.

Noaptea Europeană a Muzeelor este un eveniment inițiat de Ministerul Culturii și Comunicării din Franța și se află la a 17-a ediție. Cu acest prilej, numeroase muzee, în parteneriat cu diverse alte instituții de cultură, își deschid porțile, simultan, până târziu în noapte. Evenimentul este patronat de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor (ICOM). Primul eveniment de acest gen s-a desfășurat în anul 1997 în Berlin.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10.9 ° C
14.6 °
10 °
78 %
2.2kmh
86 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °
vin
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...