spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăLocal BTFemeie la spital după impactul dintre două maşini

Femeie la spital după impactul dintre două maşini

O femeie a ajuns la Urgenţe după ce maşina în care era a fost lovită de un camion.

Incidentul a avut loc joi după-amiază, în localitatea Vorona. Femeia de 38 de ani, se afla pe scaunul din dreapta al unui autourism marca Ford, condus de soţul ei. La un moment dat. Şoferul a încercat să vireze stânga pe un drum secundar, însă în acelaşi timp, din sens opus, un camion a virat la dreapta, pe acelaşi drum.

Cele două autovehicule s-au lovit frontal chiar la intrarea pe drumul secundar. În urma impactului, pe lângă avarierea serioasă a autoturismului, pasagera din dreapta a fost luată cu o ambulanţă şi transportată la Urgenţe. „Pacienta a fost preluată stabilă, conştientă, cu un traumatism toracic important, căpătat de la centura de siguranţă, în momentul impactului. A fost transportată la Urgenţe pentru investigaţii suplimentare”, a precizat un asistent din cadrul SJA Botoşani.

Cazul a intrat şi în atenţia poliţiei, care a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
15.9 ° C
15.9 °
15.9 °
69 %
2.9kmh
98 %
vin
15 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...