spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăLocal BTInundaţie la Galeriile de Artă "Ștefan Luchian"

Inundaţie la Galeriile de Artă „Ștefan Luchian”

Galeriile de Artă „Ștefan Luchian” au fost inundate aseară, 30 iunie, din cauză că sistemul de canalizare a blocului nu a fost întreținut corespunzător de către asociația de locatari. Mai exact, o conductă înfundată la subsolul blocului a refulat, la etajul 1, deasupra Galeriilor de Artă. Din fericire, patrimoniul nu a fost afectat, însă, o parte din tavan a fost degradat.

Problema este, însă, una veche, aproape în fiecare an galeriile fiind afectate de astfel de situaţii. „A fost o problemă legată de sistemul de canalizare a blocului, care nu a fost întreținut în mod corespunzător de către proprietari, asociația, scara respectivă, și care ne-a inundat parterul pe care-l deținem. Patrimoniul nu a fost afectat, însă a fost degradat o parte din tavanul fals. Însă, exista pericolul să fie inundat inclusiv patrimoniul pe care îl deținem dacă s-ar fi scurs, de exemplu, apa pe pereți unde avem etalate o parte dintre tablouri. Colegii noștri, la 9 seara stăteau și strângeau apa care ajunsese până la ușile Galeriilor de Artă. Vom purta discuții cu asociația, proprietarii, care vor trebui să ne despăgubească pentru că avem și o asigurare pentru acel spațiu și probabil că ne vom adresa prin asigurator pentru despăgubiri”, a declarat Aurel Melniciuc, directorul Muzeului Județean, Botoșani.

Acesta a mai precizat că soluția pentru această situație este ca asociația de proprietari să întrețină în mod corespunzător sistemul de canalizare. Am înțeles că se putea pune o supapă ca în cazul în care se înfundă, apa să nu refuleze în apartamentul de la etajul 1, cum s-a și întâmplat, și ulterior să se revere prin planșeu și în spațiul nostru”, a mai spus Aurel Melniciuc.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
14.5 ° C
14.6 °
10.5 °
69 %
1.2kmh
100 %
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...