spot_img
duminică, mai 5, 2024
AcasăLocal BTWeekend cu spectacole la "Eminescu"

Weekend cu spectacole la „Eminescu”

În acest weekend, actorii teatrului „Mihai Eminescu” vor prezenta publicului botoșănean două spectacole de excepție. Astfel, sâmbătă, 17 iulie, începând cu ora 18.00 va fi pusă în scenă, la Casa Tineretului, comedia „Cerere în căsătorie”, după  A. P. Cehov.

Regia artistică și ilustrația muzicală aparține lui Mihai Donţu , iar scenografia lui Mihai Pastramagiu. Din distribuție fac parte actorii Cezar Amitroaei, Silvia Răileanu și Dragoș Radu.

„A.P. Cehov surprinde inițiativa lăudabilă a lui Ivan Vasilievici Lomov, care dorește să se însoare cu fiica vecinului său. Însă, departe de romantismul și armonia care se presupune că ar trebui să guverneze un astfel de moment unic, cei doi potențiali miri se ceartă aprig din motive derizorii. Ciocnirea personalităților lor puternice, crizele de ipohondrie ale pețitorului, încurcătura în care se găsește tatăl miresei și încercările sale disperate de a aplana răbufnirile celor doi tineri dau naștere unui comic de situație savuros”, transmit reprezentanții teatrului.

Duminică, „Ursul”

Duminică, 18 iulie, de la ora 18.00, iubitorii de artă vor putea urmări spectacolul „Ursul”, de A. P. Cehov, la Casa Tineretului. Regia artistică aparține lui Mihai Donțu, iar scenografia lui Mihai Pastramagiu. Din distribuție fac parte actorii Crenola Muncaciu
Bogdan Muncaciu și Radu Dragoș.

„Mereu atent la meandrele trăirilor sufleteşti, dramaturgul rus A. P. Cehov evidenţiază, în piesa sa, Ursul, cam cât pot dăinui în timp, pentru o femeie, jurămintele de fidelitate eternă. La moartea soţului, o doamnă din lumea bună a vremurilor demult apuse, jură celui tocmai plecat dincolo credinţă fără de cusur până la capătul vieţii. Doar că pe când încă trăia, soţul – pentru a menţine aspectul de familie respectabilă – făcuse diverse împrumuturi. Imediat după deces, creditorii au şi venit la soţie să ceară banii împrumutaţi de defunct”, au transmis reprezentanții teatrului.

Pentru ambele spectacole biletele costă 30 de lei şi 15 lei pentru elevi , studenți și pensionari. Acestea se găsesc la Casa Tineretului din B-dul Mihai Eminescu nr. 48, tel 0231 510 970 sau 0735 779 821, program: 10.00 – 18.00, de marți până vineri; sâmbătă și duminică 16.00 – 19.00. De asemenea, acestea pot fi cumpărate şi online https://eventbook.ro/program/teatrul-mihai-eminescu-botosani

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
8.5 ° C
14.6 °
7.8 °
66 %
2kmh
5 %
Dum
21 °
lun
25 °
mar
24 °
mie
13 °
joi
8 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...