spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTPieton băut accidentat grav după o traversare imprudentă

Pieton băut accidentat grav după o traversare imprudentă

Un bărbat de 51 de ani, din Botoşani, a ajuns la spital în stare gravă, după ce a fost lovit în plin de un autoturism.

Accidentul a avut loc joi la amiază, în apropiere de Uvertura Mall. Pietonul a încercat să traverseze strada prin loc nepermis, deşi la doar câteva zeci de metri erau treceri de pietoni.

Un autoturism marca BMW, condus de un tânăr de 23 de ani, maistru militar, din Constanţa, se deplasa spre Griviţa şi l-a surprins pe bărbatul care s-a angajat în traversarea străzii neregulamentar. Acesta a fost trântit pe asfalt, la faţa locului sosind un echipaj de la Ambulanţă, care i-a acordat primul ajutor şi l-a transportat la spital. „Pacientul a fost policontuzionat în urma accidentului. A suferit leziuni la nivelul capului, coloanei cervicale, şoldului şi membrelor. Urmează să fie investigat mai amănunţit”, a precizat un asistent din cadrul UPU-SMURD.

Poliţiştii ajunşi la faţa locului au stabilit că pietonul era băut. „Conducătorul auto a avut rezultat negativ la testarea cu aparatul etilotest. Pietonul a avut o concentraţie de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, a precizat agent principal Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoşani.

Foto: Radar Botosani

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
23.7 ° C
24.3 °
23.6 °
39 %
1.9kmh
100 %
joi
21 °
vin
22 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...