spot_img
duminică, aprilie 28, 2024
AcasăLocal BTSimona Radiş, sărbătorită de localnicii din Avrămeni

Simona Radiş, sărbătorită de localnicii din Avrămeni

Simona Radiș, campioana olimpică de la Tokyo care a adus, alături de Ancuța Bodnar, aurul olimpic la canotaj, la proba de dublu văsle feminin, a fost sărbătorită miercuri, de localnicii din comuna sa natală. Tânăra, în vârstă de 22 de ani a revenit acasă unde a fost întâmpinată pe covorul roșu, cu pâine și sare, cu un tort tricolor, dar și cu un buchet de flori.

În fruntea alaiului care a întâmpinat-o pe campioană în localitatea natală s-a aflat primarul comunei Avrămeni, Ioan Bucatariu. Acesta a declarat că se simte privilegiat să stea alături de campioana olimpică.

„Vă mărturisesc că am avut emoții cum nu am mai avut vreodată până acum să fiu față în față și să-i strâng mâna unui om care a cucerit o întreagă planetă prin muncă, dăruire, perseverență, dar și prin felul de a fi, un suflet minunat așa cum numai ea este. Pe lângă emoție am simțit și o mulțumire personală, o satisfacție și o împlinire, deoarece am crezut în ea și am încercat să-i fiu alături încă de la începuturile carierei sale în canotaj. Îți mulțumim încă o dată Simona, și-ți vom mulțumi ori de câte ori va fi nevoie pentru că ai dus numele comunei Avrămeni acolo sus, sus de tot”, a declarat primarul.

Botoșăneanca Simona Radiș a adus primul AUR României la Tokyo. Alături de partenera sa, Ancuța Bodnar, Radiș a câștigat proba de dublu vâsle feminin, după o cursă incredibilă. Aurul cucerit de tandemul Radiş şi Bodnar este cu atât mai important cu cât este primul pentru România în proba de dublu vâsle după o pauză de 37 de ani, ultima oară urcând pe prima treaptă a podiumului Elisabeta Lipa şi Mărioara Popescu la JO de la Los Angeles (1984).

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
21.6 ° C
21.6 °
21.6 °
49 %
4.3kmh
10 %
Dum
19 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...