spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BT„Tun” de 4.500 de lei la o sală de jocuri de noroc....

„Tun” de 4.500 de lei la o sală de jocuri de noroc. Casieră prădată în câteva secunde

Angajata unei săli de jocuri de noroc din municipiul Botoșani a fost prădată de un tânăr în vârstă de 19 ani. Furtul a avut loc în numai câteva secunde, interval în care femeia a scăpat de sub ochi poșeta cu bani. Suspectul a fost prins de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, însă anchetatorii au reușit să recupereze numai o parte din suma sustrasă.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, furtul ar fi avut loc duminică, pe 29 august a.c.. În timp ce se afla în sala de jocuri, individul, profitând de neatenția casierei, o femeie de 36 de ani, i-ar fi sustras din poșetă 4.500 de lei, după care a părăsit incinta localului.

Ulterior, tânărul a fost identificat de către polițiști pe raza municipiului Botoșani, având asupra sa o parte din banii sustrași. „Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de furt, urmând ca în funcție de rezultate să fi dispuse măsuri legale”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoșani.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
14.5 ° C
14.6 °
9.9 °
61 %
0.8kmh
100 %
joi
23 °
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Oamenii se pregătesc, se vede că vin sărbătorile.

EDITORIAL

Eliminarea din cărțile Primăriei pe motive de incompatibilitate a medicului Cîrstoiu este doar praful în ochi pe care Ciolacu și ai lui ni l-au...

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...