spot_img
sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăLocal BTJoacă incendiară - trei copii au dat foc unui depozit de furaje....

Joacă incendiară – trei copii au dat foc unui depozit de furaje. Pompierii au luptat trei ore cu flăcările

O clipă, de atât a fost nevoie ca trei frați din localitatea Sărata Basarab, comuna Hănești, să dea foc, din joacă, unui depozit de furaje. Isprava a avut loc miercuri seară (n.r. 15 septembrie a.c.), iar focul a fost observat, într-un târziu, de un vecin, care a dat alarma. De trei ore au avut nevoie pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Săveni și voluntarii din comună pentru a stinge incendiul. Astfel, au fost protejate de foc mai multe anexe din gospodărie și un alt depozit de furaje. „În incendiu au ars circa cinci tone de nutrețuri. Alte 15 tone au fost degradate din cauza fumului”, a arătat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

În scopul preîntâmpinării unor astfel de evenimente, care se pot solda cu rănirea copiilor, pompierii botoșăneni recomandă celor care îi au în grijă pe cei mici, însușirea regulilor și măsurilor de prevenire a incendiilor și respectarea strictă a acestora.

Pentru siguranța copilului dumneavoastră:

• înlăturați orice curiozitate în legătură cu focul, explicându-i cu răbdare pericolul pe care acesta îl reprezintă pentru viața lui;

• păstrați chibriturile, brichetele și alte surse de foc în locuri în care nu are acces;

• nu îi permiteţi accesul, nesupravegheat, în depozite de furaje, șuri, poduri, magazii, grajduri etc., cu mijloace care pot produce incendii;

• nu îl lăsaţi singur în casă cu aragazul, mijloacele de încălzire sau aparatele electrice aflate în funcțiune.

De asemenea, învățaţi copilul următoarele reguli ce îi pot salva viața în situații critice:

• dacă este singur acasă, să părăsească imediat locuința și să anunțe un vecin sau primul adult despre izbucnirea incendiului;

• dacă nu poate părăsi locuința, să telefoneze, dacă are posibilitatea, la numărul unic pentru urgențe 112 și să anunțe evenimentul precizând adresa, precum și faptul că este blocat în casă, după care să iasă la fereastră și să strige după ajutor;

• să nu se ascundă în dulap, sub pat sau în alte locuri în care nu poate fi văzut de persoanele care intră în locuință;

• dacă i-au luat foc hainele, trebuie să se lase pe sol și să se rostogolească până la stingerea flăcărilor;

• atunci când în încăpere este fum, trebuie să se deplaseze aplecat sau târâș pentru a evita inhalarea acestuia.

Supravegheați copiii în permanenţă!

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
14 ° C
14.6 °
13.8 °
54 %
2.2kmh
85 %
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
24 °
mar
24 °
mie
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...